Iohannis a cerut de îndată o ședință CSAT. Orban nu va participa
O şedinţă CSAT va avea loc marți, la ora 13.00, la Palatul Cotroceni. Premierul Ludovic Orban nu va participa fizic la întrunire deoarece se află în izolare.
Ludovic Orban s-a testat luni pentru COVID-19 după ce zilele trecute a fost invitat la un post de televiziune şi moderatorul emisiunii a fost ulterior testat pozitiv cu COVID-19.
Primul test al premierului Orban a ieşit negativ, dar va mai rămâne în izolare până joi, când va fi testat din nou.
Astăzi, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Klaus Iohannis, în sistem de videoconferință, a anunţat Președenția .
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la analiza strategică a apărării, Carta Albă a Apărării, planul de implementare a Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, riscurile, amenințările și vulnerabilitățile la adresa securității naționale, prognozate pentru anul 2021.
În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, se mai arată în comunicatul transmis presei de Administraţia Prezidenţială.