Vești bune! Persoanele vârstnice vor primi tichete de masă. Care sunt condițiile
Guvernul intenționează să adopte în ședința de joi un proiect de Ordonanță de Urgență privind acordarea unor tichete de masă pentru persoanele vârstnice. Astfel, valoarea tichetelor este de 180 de lei pe lună, iar condițiile sunt ca beneficiarul să aibă peste 75 de ani, iar pensia până la 704 lei.
Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Boloș, susține că 300.000 de persoane vor beneficia de aceste tichete, iar finanțarea programului se va face din fonduri europene.
„Condiţia este impusă prin Programul Operaţional şi Fondul european de susţinere a persoanelor dezavantajate. Noi încercăm, prin negocierea cu Comisia, ca această măsură să continue şi în perioada următoare de programare, iar dacă fondurile reuşim să le negociem şi să le suplimentăm vom propune împreună cu Ministerul Muncii scăderea vârstei, astfel încât să avem în vedere cât mai mulţi beneficiari”, a precizat Boloș.