Weekend greu pentru salvamoniști: 125 de accidente în zone montane numai în ziua de sâmbătă
Weekend greu pentru salvamoniștii din întreaga țară, care au intervenit numai sâmbătă la 125 de accidente produse în zone montane, după cum a transmis Salvamont România. Un număr de 47 de persoane au fost predate ambulanțelor, fiind înregistrat și un deces.
„O zi foarte grea pentru cei peste 500 de salvamontiști din intreaga țară aflați la datorie pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, pe traseele turistice și în cabinetele medicale ale bazelor și posturilor Salvamont și care au intervenit la un număr îngrijorător de mare de accidente montane”, a transmis Salvamont România.
Salvamontiștii au primit 125 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, iar cele mai multe – 15 au venit din partea Salvamont Brașov. În același timp, 11 apeluri au fost înregistrate pentru Salvamont Lupeni și 10 pentru Salvamont Alba.
Intervențiile celor de la Salvamont au dus la salvarea a 125 persoane, dintre care 47 au fost predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital, în timp ce o persoană a fost predată la IML.
Pe lângă aceste cazuri, s-au mai primit 63 apeluri prin care se cereau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană.