00:50 • ACTUALITATE
Membri ai clanului Duduianu, acuzați că au furat electrocasnice de 200.000 de euro din mai multe depozite
Membri ai clanului Duduianu sunt vizați într-o nouă anchetă privind furturi din depozite cu electrocasnice. Polițiștii fac marți dimineață mai multe percheziții în acest dosar.
Sunt descinderi în județele Ialomița și Călărași.
Polițiștii sunt pe urma membrilor grupării care fura din magazine și fac 19 percheziții în această dimineață. Sunt vizați membri ai clanului Duduianu, care, în ultimele luni, ar fi intrat în mai multe depozite în care erau bunuri electrocasnice și au plecat cu mai multe bunuri, conform Digi24.
În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit până acum componente IT, catalizatoare, și mai multe bunuri folosite la diverse activități casnice.
Prejudiciul în dosar este estimat la 200.000 de euro.