Spitalele „Grigore Alexandrescu” și „Marie Curie”: Crește numărul copiilor cu Covid-19, majoritatea sugari, cu forme ușoare și medii
Este în creștere numărul copiilor diagnosticați cu Covid-19 dar, din fericire, majoritatea prezintă forme ușoare și medii și nu au nevoie de oxigen suplimentar, transmit dr. Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, și dr. Carmen Murariu, epidemiolog, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”M.S. Curie”.
Cei doi medici pun această creștere înregistrată în ultimele zile pe seama gradului mare de contagiozitate a variantei Omicron, pe faptul că micuții nu sunt vaccinați și nu poartă mască.
Marți, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, în compartimentul Covid erau internați 15 copii, cu vârste între o lună și 17 ani, 50% dintre aceștia fiind sugari. Majoritatea prezentau forme ușoare și medii de Covid-19: pneumonii, convulsii febrile, bronșiolite, precizează dr. Raluca Alexandru.
Din fericire, niciun copil nu are nevoie de îngrijire medicală în ATI.
Potrivit datelor oferite de dr. Raluca Alexandru, la Unitatea de primiri urgențe, zilnic, aproximativ 8 -9 copii sunt confirmați pozitivi, dintre care, în urma evaluărilor, 3 – 4 sunt internați.
La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”M.S. Curie”, în ultimul weekend, la Unitatea de primiri urgențe au fost confirmați pozitivi 37 de copii, cei mai mulți fiind monitorizați de medicul de familie la domiciliu. În prezent, în secția ATI nu este niciun copil cu Covid.
Marți, în compartimentul Covid erau internați 10 copii cu forme ușoare și medii de boală. La UPU, zilnic sunt diagnosticațicu Covid-19 aproximativ 12 copii , dintre care 2 – 3 au nevoie de îngrijire medicală în spital.
Dr. Carmen Murariu, specialist epidemiolog, subliniază că este o creștere vizibilă a numărului cazurilor, majoritatea fiind copii mici, chiar de o lună.
Potrivit datelor Grupului, în ultimele 24 de ore a.c., în unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.027, cu 380 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 485 de persoane, cu 11 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 485 de pacienți internați la ATI, 52 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 338 sunt minori, 317 fiind internați în secții, cu 44 mai mult decât în ziua anterioară și 21 la ATI, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară.