La ce echipă s-a transferat Budescu: “Îmi doresc play-off-ul şi Cupa României” (Video)

Publicat: 19 ian. 2022, 17:07, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
La ce echipă s-a transferat Budescu: “Îmi doresc play-off-ul şi Cupa României” (Video)

FC Voluntari l-a transferat, miercuri, pe Constantin Budescu, jucătorul declarând că îşi doreşte să se califice în play-off cu noua sa echipă şi să câştige Cupa României.

FC Voluntari anunţă că a semnat un contract pe o perioadă de 6 luni cu jucătorul Constantin Budescu. Jucătorul anului 2017 în România are în palmares titlul de campion, Cupa şi Supercupa României, toate cu Astra Giurgiu. Considerat cel mai tehnic jucător român, noul nostru mijlocaş de creaţie are 16 meciuri la echipa naţională a României, pentru care a marcat de 5 ori şi 40 de partide în cupele europene în care a reuşit să puncteze de 13 ori. Costică Budescu va purta numărul 50 pe echipamentul nostru de joc„, informează gruparea ilfoveană pe pagina oficială de Facebook.


Fostul jucător al echipei FCSB a acordat un interviu clubului ilfovean, după semnarea contractului.

 „De ce Voluntari? Pentru că este o echipă foarte bună, aflată într-o situaţie bună, am şi prieteni aici şi mi-a fost mult mai uşor să aleg acest club. Mai ales că sunt foarte aproape de casă şi pot merge în fiecare zi. Am vorbit şi cu Gabi Tamaş în toată această perioadă şi pot să spun că îmi face plăcere să fim din nou coechipieri. Vreau să ajut FC Voluntari cât pot eu de mult, să practicăm un fotbal bun şi plăcut şi să ne îndeplinim obiectivele. Eu de obicei nu îmi propun obiective personale, îmi doresc doar ca echipa să intre în play-off şi să câştigăm Cupa României”, a spus mijlocaşul.

Cu Liviu Ciobotariu o să fie o relaţie normală, ca între un jucător şi un antrenor, nu vor fi probleme. Toţi de aici ne dorim ca echipa să meargă în continuare la fel ca până acum. Aici din ce am văzut contează foarte mult unitatea grupului, formează o adevărată familie şi asta spun eu că a contat foarte mult în rezultatele de până acum. Sunt foarte multe echipe care au şanse la play-off şi diferenţa de puncte este mică. Toată lumea speră, iar noi ne dorim acelaşi lucru, să prindem play-off-ul”, a adăugat el.

Budescu a menţionat că nu va avea nevoie de o perioadă lungă de adaptare la noua echipă şi a recunoscut că încă se gândeşte la echipa naţională. „O să am nevoie de o perioadă de adaptare, dar nu cred că o să fie o perioadă foarte lungă pentru că nu s-a terminat de mult campionatul, am făcut şi antrenamente… E adevărat nu se compară cu antrenamentele făcute cu echipa, dar zic eu că nu o să am nevoie de prea mult timp de adaptare. Nu mi-am luat gândul de la echipa naţională, dar contează de ceea ce voi face eu la Voluntari, după care vom vedea”, a afirmat el.



 Mijlocaşul ofensiv în vârstă de 32 de ani a mai jucat la FCSB, Petrolul Ploieşti, Astra Giurgiu, Dalian Yifang, Al Shabab şi Damac FC, ultimele două din Arabia Saudită.