Nicușor Dan: „Vremea sindicalismului mafiot in România a apus. 0800800868 – număr pentru şoferii STB împiedicaţi de colegii lor să iasă pe traseu”

Publicat: 22 ian. 2022, 16:35, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Nicușor Dan: „Vremea sindicalismului mafiot in România a apus. 0800800868 - număr pentru şoferii STB împiedicaţi de colegii lor să iasă pe traseu”

Municipalitatea pune la dispoziţia şoferilor Societăţii de Transport Bucureşti, care sunt împiedicaţi de colegii lor să iasă pe traseu, numărul de telefon 0800800868 pentru a sesiza acest lucru, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

„Vremea sindicalismului mafiot in România a apus, iar ce se întâmplă în zilele astea e ultima acţiune a acestui tipe de  sindicat mafioto-politic. Au fost şoferi şi vatmani care au înţeles nebunia in care acest sindicat îi ducea. Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti e o infracţiune. În judecarea unei infracţiuni cu cât persişti mai mult, cu atât e mai grav. Salut faptul că Parchetul a început urmărirea penală.

S-au întâmplat azi în multe lucruri, ultimele zvâcniri ale acestui tip de sindicalism mafiot. Au fost oameni în depouri care au ieşit să îşi facă munca pentru care sunt plătiţi şi au fost intimidaţi până la agresaţi de reprezentanţi ai sindicatului. Acest lucru nu se poate întâmpla intr-un stat de drept şi nu poate rămâne fără urmări. 0800 800 868 este un număr unic lansat special pentru toţi acei soferi si vatmani care vor să iasă, dar sunt împiedicaţi de colegi ai lor. Este un număr în care păstrează confidenţialitatea persoanei care sună, dar garantat poliţia intervine imediat. Vreau să promit ajutor juridic pentru orice persoană care se teme de acţiuni viitoare a sindicatului. Sindicatul acesta îşi trăieşte acum ultimele zile. Am fost în contact şi aseară şi azi dimineaţă cu mulţi oameni din STB pentru că există probleme STB şi trebuie să le discutăm corect, deschis şi să le rezolvăm”, a declarat primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

A atras atenţia că se riscă desfacerea contractului de muncă

Primarul general al Capitalei a mai atras atenţia că şoferii Societăţii de Transport Bucureşti care nu ies pe traseu riscă desfacerea contractului de muncă. Există, pe de o parte, Codul Penal, care vorbeşte despre nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi găsiţi şi acolo limitele de sancţiuni, (…) pe de altă parte există un contract de muncă în care se prevăd drepturi şi obligaţii – obligaţia de a presta activitatea pentru care eşti plătit – şi sunt nişte sancţiuni graduale, inclusiv cea a desfacerii contractului de muncă”.

El a făcut aceste precizări, sâmbătă, la sediul Societăţii de Transport Bucureşti, unde a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al instituţiei, în contextul în care este a treia zi de grevă a lucrătorilor STB.