Papa Francisc: Biserica își îndeplinește angajamentul ferm de a face dreptate victimelor abuzurilor
Papa Francisc a promis dreptate pentru victimele abuzurilor sexuale din Biserica Catolică, în urma unui raport care l-a vizat pe predecesorul său Papa Benedict al XVI-lea, transmite Euronews.
Este vorba de un raport despre abuzul sexual din dieceza din Munchen, care arată că fostul papă Benedict nu a gestionat aceste cazuri când era arhiepiscop, între anii 1970 și 1980.
Papa Francisc s-a întâlnit cu membrii biroului Vaticanului care se ocupă de cazurile de abuz sexual și a spus că Biserica va continua să abordeze această problemă.
”Biserica, cu ajutorul lui Dumnezeu, își îndeplinește angajamentul cu hotărâre fermă de a face dreptate victimelor abuzurilor din partea membrilor săi, aplicând cu o atenție și rigoare deosebită legislația canonică avută în vedere”, a transmis Papa Francisc membrilor Vaticanului.
„Acest lucru singur nu poate fi suficient pentru a opri fenomenul, dar este un pas necesar pentru a restabili justiția, a repara scandalul (…)”, a mai spus Papa Francisc.