De la Mica Unire și reformele lui Cuza, la dezbinarea și „marea” reformă eșuată a lui Iohannis

Se împlinesc astăzi 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sau Mica Unire din 1859 marcată de reformele lui Alexandru Ioan Cuza prin care s-au pus temeliile statului român modern. 

După alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 şi al Valahiei la 24 ianuarie 1859, Principatele Române, noul stat creat atunci, a militat pentru recunoaşterea graniţelor şi statalităţii sale, lucru ce se întâmpla în 1861, când capătă numele de România. Acest nou stat a fost recunoscut de Marile Puteri, prin protecţia directă a lui Napoleon al III-lea al Franţei. 

Deși domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost scurtă, de doar șapte ani, din 1859 până în 1866, a fost totuși perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

După mandatele de prim-miniştrii ale lui Barbu Catargiu şi Crețulescu şi eşuarea lui Cuza în a-şi începe programul politic, se va forma un nou guvern, condus de Mihail Kogălniceanu, ce va iniţia ca primă reformă: secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863). Astfel, Biserica va deveni o instituţie de stat ca şi celelalte, fără vreun drept aparte.

Asta însemna că o mare parte din proprietăţile funciare ce aparţineau Bisericii au fost trecute în proprietatea ţăranilor, mai exact a cincea parte din pământul ţării. În ciuda protestelor venite de la mitropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu, şi din partea călugărilor greci, Cuza a stabilit şi un venit de 10% asupra reprezentanţilor bisericii şi tot ce ţine de aceasta. 

După reformele lui Cuza, slujbele în greacă au fost interzise, cu excepţia a trei biserici în tot statul. De asemenea, Cuza a mai interzis şi tăierea pădurilor mănăstireşti, în mod abuziv, de către călugării cei lacomi de avere.

La 2 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza va dizolva Adunarea Legiuitoare şi va iniţia o nouă Constituţie şi o nouă lege electorală, în urma Convenţiei de la Paris. Schimbările au fost susţinute de popor printr-un referendum. Alexandru Ioan Cuza va da decretul oficial de executare a legii averilor mănăstireşti, impuse de Kogălniceanu. Lucrurile acestea lărgeau autoritatea lui Cuza şi reducea din puterea corpului legislative, compus din Cameră şi Senat.

Se va crea Consiliul de Stat pentru pregătirea legilor interne, legile fiind reprezentate de “decretele domneşti”. Puterea legislativă era deţinută de cele două camere: Adunarea Electivă şi Corpul Ponderator (Senatul), fapt ce asigură trecerea de la sistemul parlamentar unicameral la cel bicameral. Senatul se compunea din 64 de membri, ce erau aleşi în majoritate de către domnitor. 

În materie legislativă, domnitorul putea să aibă iniţiativa actelor normative, elaborate de Consiliul de Stat. Ca atare, în aceste condiţii, Corpurile legiuitoare aveau rolul de a le aproba, întărind puterea domnitorului. La acea vreme, legea electorală împărţea alegătorii în două categorii: alegători direcţi şi alegători primari.

Alegătorii direcţi erau toţi cei care ştiau carte, plăteau o contribuţie de cel puţin patru galbeni şi împliniseră vârsta de 25 de ani. Alegătorii primari erau neştiutori de carte, dar care plăteau o contribuţie stabilită pe categorii, de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contribuţie bănească erau excluşi de la vot. Tot în timpul lui Alexandru Ioan Cuza se concepe un cod penal şi unul civil, după modelul napoleonian francez.

Prin “legea instrucţiunii publice” de la 1864, se proclama obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior. Învăţământul primar era de patru ani, cel secundar de şapte ani, iar cel superior său universitar de trei ani.

În planul justiţiei, au luat fiinţă următoarele instanţe judecătoreşti: judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi sau Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţă de recurs.

Au apărut legile pentru reorganizarea administrativă, pentru construirea căilor ferate, și norme care stimulau formarea unui corp de experți în diverse domenii economice.

În 1861 s-a făcut o reformă fiscală prin instituirea unui impozit personal pentru bărbații majori, dublat de un impozit funciar. A mai fost introdusă o contribuție pentru drumuri, semn că intenția era de a dezvolta infrastructura țării. Ca atare, în 1865 este semnată concesiunea pentru construirea căii ferate care avea să unească Bucureştiul cu Dunărea, la Giurgiu. Faptul cel mai important în privința șoselelor este contractarea construirii, de către o casă engleză, a 19 poduri metalice.

Astăzi, la 163 de ani de la Mica Unire și reformele lui Cuza care au pus bazele statul român modern, constatăm că au trecut șapte ani de când Klaus Iohannis domnește peste România. În cei șapte ani de domnie, Klaus Iohannis preocupat de ”guvernul meu” a avut parte de opt premieri.

Astfel, pas cu pas, sub domnia sa, s-au perindat pe la Palatul Victoria-Victor Ponta, Dacian Cioloș, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă, Ludovic Orban, Florin Cîțu și acum generalul de armată Nicolae Ciucă. Dar, după șapte ani în care a trâmbițat că PSD e același partid toxic și nu face nimic pentru cetățeni, iar sfidarea PSD-iștilor e intolerabilă, Klaus Iohannis s-a metamorfozat, și la sfârșitul anului trecut, ne anunța că PSD dă dovadă de maturitate politică, iar Ciolacu este partenerul ideal al șefului statului.

Iohannis a uitat imediat că ”PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca să dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă”. 

În schimb, tot după aproape șapte ani, Klaus Iohannis ne anunța că a făcut primul pas către proiectul generațiilor viitoare, adică o ”Românie Educată”. Numai că ”România Educată” a lui Iohannis a eșuat înainte de lansare prin haosul din învățământul românesc instaurat de abramburelile din perioada coronavirus ale Monicăi Anisie, dar mai ales ale talentatului mason și traseist politic Sorin Cîmpeanu. 

Recent, după proiectul de suflet România Educată, președintele Klaus Iohannis a lansat un alt proiect național prin care elevii vor învăța despre schimbările climatice. Astfel, până în martie 2023, Iohannis vrea ca Ministerul Mediului să „coopteze” 10.000 mini-inspectori din rândul elevilor. 

Cam asta este realitatea românească de acum, adică la 163 de ani de la Mica Unire a lui Cuza. Puse în oglindă reformele făcute de Cuza în cei șapte ani de domnie și cele ale lui Iohannis ne demonstrează de ce Alexandru Ioan Cuza a spus că „Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o așteaptă de atât de mult timp”.

Dar astăzi, cu amărăciune și strângere de inimă, constatăm că am ajuns la vorbele lui Socrate: „Și, dacă nu este unire, nici statul nu poate fi bine condus, nici casa bine ocârmuită”. Trist, dar adevărat!