12:39 • ACTUALITATE
Jaf armat la o cafenea din Suceava. Un individ a amenințat cu pistolul și a furat 2.000 de lei
Un tânăr din Suceava a intrat, seara trecută, într-o cafenea din Suceava, a amenințat-o pe barmaniță cu pistolul și a fugit cu toți banii din casa de marcat.
Incidentul a avut loc seara trecută, în jurul orei 20:30, la Suceava. Speriată, barmanița face câţiva paşi înapoi, în timp ce agresorul goleşte casa de marcat, în care se aflau aproximativ două mii de lei. Hoţul iese apoi grăbit din cafenea şi se face nevăzut. Anchetatorii cred că, cel mai probabil, obiectul folosit pentru comiterea jafului nu ar fi o armă reală, ci o brichetă tip pistol. În zonă au fost instituite mai multe filtre, iar poliţiştii încearcă să-l prindă pe individ. Momentan, Poliția face apel la cetățeni și-l caută pe atacator.