Românii care nu se vaccinează și-ar putea pierde dreptul de a munci în Germania

Publicat: 25 ian. 2022, 13:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Românii care nu se vaccinează și-ar putea pierde dreptul de a munci în Germania

Românii care muncesc în Germania ar putea fi obligați să se vaccineze anti-COVID. Cei care refuză sa se imunizeze și-ar putea pierde locurile de muncă.

România, una dintre principalele țări care furnizează forță de muncă pentru piața muncii din Germania, ar putea întâmpina probleme din cauza faptului că mulți muncitori români refuză în continuare să se vaccineze anti-Covid.

Germania vrea să angajeze 400.000 de muncitori calificați

Cu un deficit uriaș pe piața forței de muncă, Germania vrea să angajeze în acest an 400.000 de muncitori calificați din străinătate. Mai mult, guvernul cancelarului Olaf Scholz a decis și creșterea salariului minim la 12 euro pe oră pentru a face mai atractive locurile de muncă.

Germania a avut deja probleme anii trecuți cu muncitorii români. În serele de sparanghel spre exemplu, au apărut focare de infecție Covid-19. În această situație s-au aflat și românii care lucrează în abatoare. Și ei au fost acuzați la un moment dat că nu respectă suficient normele anti-COVID.

Berlinul a impus vaccinarea anti-COVID pentru mai multe categorii profesionale, precum medici și polițiști, iar acum,  o lege privind imunizarea generală e în discuția Parlamentului german.

Proiectul vaccinării obligatorii, în discuția Bundestagului

Proiectul vaccinării obligatorii – inclusiv pentru muncitorii străini – intră în discuția Bundestagului săptămâna aceasta. Dacă va avea un aviz favorabil, se va ajunge probabil în vară la un vaccin obligatoriu pentru toată populația adultă, pe o perioadă limitată, un an sau doi ani. În aceast moment, însă, este valabilă vaccinarea obligatorie doar pentru personalul din sectorul medical, personalul din sectorul de îngrijire și pentru militari, a precizat la Digi24 Alina Khunel, jurnalist Deutsche Welle.

Pentru muncitorii sezonieri încep angajările din luna februarie. Este nevoie de circa 300.000 de persoane și mare parte din acești muncitori vin de obicei din sud-estul Europei, cei mai mulți din România. Începând de duminică, România a fost plasată pe lista țărilor cu risc ridicat în privința COVID, ceea ce înseamnă că persoanele care vin din România în Germania trebuie să prezinte cel puțin un test, iar dacă nu sunt vaccinate trebuie să intre în carantină. 

Muncitorii români din abatoare au fost acuzați că nu respectă normele anti-COVID și chiar că au adus virusul în Germania. În prezent, se încearcă impunerea vaccinării obligatorii în abatoare, dar pentru că este foarte mare nevoie de forță de muncă, persoanele care lucrează deja pot prezenta zilnic sau la două zile un test rapid, care este gratuit și se poate face în număr nelimitat.

În orice caz, obligativitatea vaccinării pentru toată populația adultă din Germania ar putea să intre în vigoare abia din vara acestui an, a subliniat Alina Kuhnel, conform Digi24.

Românii din Germania, sceptici când vine vorba de vaccinarea anti-Covid

Românii care lucrează în Germania în sectorul medical și în cel al îngrijirilor vor fi obligați din luna martie să se vaccineze anti-coronavirus.

Există însă foarte multe persoane care lucrează în Germania ca forță de muncă necalificată – fie în domeniul logisticii, fie la abatoare, fie la curățenie – și care, de obicei, refuză să se vaccineze, spune Alina Kuhnel.

Acești oameni călătoresc în România, urmăresc posturile de televiziune din România, sunt conectați, sunt pe rețelele sociale și par să fie influențați în decizia lor de a nu se vaccina. Preferă să se testeze, mai ales că testele sunt gratuite.

Refuzul de a se vaccina le-ar putea pune, însă, probleme, pentru că dacă ajung să se infecteze, mulți dintre ei nu sunt asigurați și dacă trebuie să se trateze, dacă au complicații și trebuie să se interneze, se trezesc cu costuri foarte mari, de câteva mii de euro. Deci, pentru ei aceasta ar putea fi o problemă. În egală măsură este o problemă și pentru angajatori, care încearcă să facă presiuni și să le impună vaccinarea, dar în perspectiva acestui deficit de forță de muncă, este greu să le impună tuturor angajaților vaccinarea, a explicat jurnalista din Germania.

Ea a reamintit că în Germania, certificatul verde – care atestă fie vaccinarea, fie un test recent efectuat – este obligatoriu deja în mijloacele de transport în comun.