22:17 • Internațional
Joe Biden: NATO nu va trimite trupe în Ucraina
Preşedintele american, Joe Biden, a declarat marţi că este pregătit să impună sancţiuni care îl vizează personal pe Vladimir Putin dacă preşedintele rus va ataca Ucraina, relatează AFP.
Totuși, oficialul de la Casa Albă a dat asigurări că NATO nu va trimite militari în statul care trăiește în tensiune, pe fondul presiunii trupelor rusești, prezente la graniță.
Președintele democrat a precizat că SUA nu are „nicio intenție” de a trimite trupe americane sau NATO în Ucraina, pentru a soluționa conflictul.
„Nu avem nicio intenție să desfășurăm forțe americane sau NATO în Ucraina”, a declarat Biden jurnaliștilor, într-o conferință de presă.