Donald Trump refuză să participe la o a doua dezbatere prezidențială dacă se va desfășura virtual
Președintele SUA, Donald Trump, refuză să participe la o a doua dezbatere prezidențială cu Joe Biden după ce comisia responsabilă de organizarea confruntării a anunțat că aceasta se va desfășura online după ce președintele american a fost depistat cu Covid-19.
„Nu o să particip la o dezbatere virtuală”, a declarat președintele Trump în cadrul unui interviu acordat Fox Business, adăugând că „nu o să-mi pierd timpul cu o dezbatere virtuală”.
Conform CNN, organizarea confruntării în format virtual a fost considerată necesară de comisia de dezbateri date fiind incertitudinile legate de sănătatea președintelui american.
„A doua dezbatere prezidențială va fi organizată sub forma unei întâlniri de tip town hall în care candidații vor participa de la distanță”, a anunțat comisia într-un comunicat.
„Participanții la întâlnire și moderatorul Steve Scully de la rețeaua C-Span se vor afla la Centrul Arsht de Arte ale Spectacolului din Miami, Florida”, au precizat organizatorii dezbaterii.
Anunțul comisiei a fost făcut la câteva ore ce vicepreședintele Mike Pence și candidatul democrat pentru vicepreședinție, senatoarea democrată Kamala Harris, au participat la o dezbatere despărțiți de un separator din plexiglas.