15:55, 18.03.2024 • ACTUALITATE
O nouă tranşă de vaccin de la Moderna a sosit în ţară
O nouă tranşă de vaccin de la compania farmaceutică Moderna, de 177.600 doze, a ajuns astăzi în ţară, la Compania Naţională „Unifarm” S.A, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Potrivit sursei citate, transportul a fost asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin au fost aduse în Bucureşti pe cale terestră.
„Dozele au fost depozitate la Compania Naţională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Depozitul Companiei Naţionale „Unifarm” SA este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, arată sursa citată.
Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 3.715.100 doze de vaccin produse de compania Moderna, iar 991.583 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei