Un blogger musulman a fost condamnat la șapte ani de închisoare în urma unei postări pe Facebook
Un blogger musulman din Uzbekistan critic la adresa autorităţilor a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru o postare pe Facebook, transmite joi AFP, citându-l pe avocatul bloggerului.
Fazilhodja Arifhodjaev a fost găsit vinovat miercuri de un tribunal din Taşkent de “producerea, stocarea, distribuirea sau prezentarea de materiale care ameninţă securitatea şi ordinea publice”, a precizat avocatul, Serghei Maiorov.
Potrivit acesteia, este vorba de fapt de o postare pe Facebook din martie 2021 în care bloggerul întreba dacă se cuvine ca un musulman să-i felicite pe adepţii altor religii cu ocazia sărbătorilor nemusulmane.
“Este singurul delict pentru care este judecat. Expertiza publică a stabilit că a difuzat fundamentalism religios”, a indicat avocatul. Acesta a menţionat că Arifhodjaev nu a fost de altfel autorul postării, pe care doar a distribuit-o pe platforma de socializare, autor fiind un alt utilizator al reţelei şi care a şters ulterior originalul.
Islamul este religia dominantă în fosta republică sovietică din Asia centrală cu 35 de milioane de locuitori. Puterea de la Taşkent, deşi se doreşte laică, menţine un control strict asupra tuturor formelor de exprimare religioasă, sub pretextul luptei împotriva extremismului.
Actualul preşedinte Şavkat Mirzioev, ales în 2016, a introdus o serie de reforme după ce predecesorul său Islam Karimov a reprimat orice formă de opoziţie, autorităţile uzbece eliberând astfel mai mulţi jurnalişti închişi în timpul lui Karimov. Înmulţirea percheziţiilor şi condamnarea, anul trecut, pentru “extorcare” şi “defăimare” a unui alt blogger, Otabek Sattori, cunoscut şi ca “Navalnîi uzbec”, au determinat însă ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului să denunţe pericolul revenirii la practicile din trecut.
În decembrie, Human Rights Watch şi-a exprimat preocuparea ca Arifhodjaev, “cunoscut pentru critica sa la adresa politicii religioase restrictive a guvernului uzbec”, să nu fie maltratat în închisoare.