Moderna a început testele clinice pentru un vaccin împotriva HIV pe bază de ARN mesager

Publicat: 28 ian. 2022, 18:31, de Puterea.ro, în Sănătate , ? cititori
Moderna a început testele clinice pentru un vaccin împotriva HIV pe bază de ARN mesager
tratament HIV

Moderna a început testele clinice pentru un vaccin împotriva HIV pe bază de ARN mesager. Primele doze ale unui vaccin împotriva virusului HIV de acest gen au fost administrate mai multor persoane, au anunţat joi reprezentanții companiei americane de biotehnologie Moderna.

Studiul clinic de fază 1 va fi realizat în Statele Unite pe 56 de adulţi sănătoşi, seronegativi, anunță compania Moderna și organizaţia International AIDS Vaccine Initiative, relatează AFP. În pofida a patru decenii de cercetare, oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să dezvolte un vaccin împotriva acestei boli care ucide anual sute de mii de persoane.

Însă succesul recent al tehnologiei ARN mesager, care a permis dezvoltarea în timp record a vaccinurilor împotriva COVID-19, inclusiv pe cel al Moderna, a suscitat speranţe.

Scopul vaccinului testat este de a stimula producerea unui anumit tip de anticorpi (bnAb), capabil să acţioneze împotriva numeroaselor variante de HIV aflate în circulaţie, virusul care provoacă SIDA.

Vaccinul urmăreşte să educe limfocitele B, care fac parte din sistemul nostru imunitar, să producă aceşti anticorpi.

Pentru aceasta, studiul va testa injectarea unui prim imunogen, adică a unei substanţe capabile să provoace un răspuns imunitar, şi a unui imunogen de rapel injectat ulterior. Acestea vor fi livrate prin tehnologia ARN mesager.

„Producţia de (anticorpi) bnAb este considerată un obiectiv al vaccinării anti-HIV, şi este vorba despre un prim pas în acest proces”, se arată în comunicat.

„Va fi nevoie şi de alţi imunogeni pentru a ghida sistemul imunitar pe calea (corectă), însă această combinaţie între stimulare şi un rapel ar putea fi primul element cheie al unei posibile scheme de vaccinare împotriva HIV”, a declarat David Diemert, responsabil ştiinţific al testului clinic la unul din cele patru locuri unde se desfăşoară aceasta din urmă, Universitatea George Washington.

Imunogenii utilizaţi au fost dezvoltaţi de organizaţia de cercetare ştiinţifică International AIDS Vaccine Initiative (IAVI) şi Scripps Research Institute, cu sprijinul fundaţiei Bill & Melinda Gates, al Institutului Naţional de Boli Infecţioase din SUA (NIAD) şi Moderna, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Anul trecut, un prim studiu, care nu a folosit tehnologia ARN mesager, ci a testat primul imunogen, a arătat că răspunsul imun dorit a fost provocat la câteva zeci de participanţi. Următorul pas a fost colaborarea cu Moderna.

„Având în vedere viteza cu care pot fi produse vaccinuri pe bază de ARN mesager, această platformă oferă o abordare mai flexibilă şi mai receptivă la testarea şi proiectarea vaccinurilor”, se arată în comunicat.