Cod galben de ploi pentru 11 județe, inclusiv în București

Publicat: 09 oct. 2020, 10:42, de Mihaela Ionescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cod galben de ploi pentru 11 județe, inclusiv în București
ploaie

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru 11 județe din centrul și estul țării, inclusiv în București, valabil până sâmbătă dimineața.

Așadar, în intervalul 9 octombrie, ora 3:00 – 10 octombrie, ora 3:00, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 litri/mp şi izolat 40 – 50 litri/mp.

Judeţele atenţionate sunt Bacău, Vrancea, Covasna, Braşov, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Dâmboviţa, Argeş şi Giurgiu, conform Agerpres.

Pentru Bucureşti, specialiştii ANM estimează o vreme închisă cu ploi şi descărcări electrice, în intervalul 9 octombrie, ora 11:00 – 10 octombrie, ora 3:00. Totodată, vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze în general de 45 – 50 km/h, apoi va slăbi în intensitate, potrivit Agerpres.

Temperatura maximă prognozată va fi de 21 – 22 de grade, în timp ce minima nu va depăşi de 13 – 15 grade Celsius.