Evreii din Ploieşti pe cale de dispariţie

Nu ştiu de ce, sau poate știu, căci e 27 ianuarie, Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, îmi fuge azi gândul la destinul evreilor ploieşteni. La surghiunul lor din şi prin istorie.

La declinul pe care l-au tot resimţit ca popor. La umilinţele pe care le-au tot încasat. Cu mai mulți ani în urmă, Iuftariu Gilu – fostul preşedinte al Comunităţii Evreilor din Ploieşti – mi-a spus: „A te răzbuna este reversul crimei făcute de celălalt. Totuşi, de uitat nu putem uita niciodată“.

Înflorire şi decadenţă

Astăzi, istoria e scrisă. Nu putem, chiar dacă prezentăm fapte, să mai schimbăm ceva. Dar, cum ziceam, doar prezentăm, nu ne permitem să judecăm. Înainte de război, în Ploieşti au existat şase sinagogi, două cimitire evreieşti, două şcoli şi o baie publică, toate construite de această comunitate, odată numeroasă. Drama războiului, dar şi vremurile tulburi de după, au făcut ca în prezent să mai existe o singură sinagogă, numită Beth Israel – Casa lui Israel.

Această construcţie a fost inaugurată la 24 septembrie 1901. După mărturiile de pe pietrele funerare, existenţa evreilor în Ploieşti datează din 1650. Prima dată au fost 282 de familii. Numărul cetăţenilor evrei a crescut constant, în timp, în 1939 ajungându-se la 10.000.  Până în 1939, în Ploieşti existau peste zece mii de evrei, în prezent comunitatea numără doar câteva zeci, mai toţi pensionari.

De la teroare legionară, la toleranţă comunistă

Înainte de al doilea război, majoritatea bărbaţilor se afla în lagăr. Numai bătrânii, femeile şi adolescenţii sub 18 ani rămăseseră în Ploieşti. În afară de drumul până la sinagogă, ei ieşeau rar, numai pentru a-şi cumpăra cele trebuincioase, conştienţi de riscurile la care se expun. Şi, fără să vrea, se supun. Din lagăr, s-a întors mai târziu o parte din evrei. O alta a preferat să rămână şi să se stabilească în alte oraşe.

La Ploieşti, pe de o parte, cei care s-au mai întors nu mai aveau nimic. A venit comunismul. La început a fost mai mult decât propice evreilor, care s-au bucurat de favoruri fără comparaţie în Europa. Împotriva acestor privilegii, apariţia statului evreu în 1948, i-a făcut pe mulţi evrei să plece într-acolo. Şi, pentru a fi în ton cu începutul textului, închei la fel: sec. În 1990, la Ploieşti mai erau 351 de evrei.

Astăzi, mai sunt câteva zeci. Sunt multe de spus despre ei și poveștile lor. Mă limitez în a preciza că din comunitatea evreiască din Ploieşti se trag mai multe personalităţi evreo-române: compozitorul Elly Roman (1905-1996), dirijorul şi compozitorul Edmond Deda (1920-2006), pianista Lory Wallfisch (1922 – 2011), Sandu Mazor (fostul ambasador al Israelului la Bucureşti).