15:17, 12.11.2024 • Orașul meu
Fost director AJOFM, mort într-un accident de circulație
Fostul director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, Cristinel Cîrloganu (61 de ani), a murit luni dimineață după ce a fost implicat într-un accident de circulație petrecut pe DN65.
Conform Inspectoratului Județean de Poliție Olt, în accident au fost implicate două mașini, iar cel de al doilea șofer a ajuns la spital. Incidentul a avut loc pe Drumul Naţional 65 – European 574 între localitățile Valea Mare și Jitaru. Potrivit IPJ Olt, în cele două mașini se aflau doar șoferii, doi bărbați cu vârstele de 25 și 61 de ani.
În urma accidentului, bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a murit, iar tânărul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Polițiștii fac o anchetă și au întocmit un dosar penal de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Pe șosea se circulă alternativ, pe o singură bandă, până la finalizarea cercetărilor la fața locului.