Aviofobie: 1 din 4 persoane suferă de frică de zbor

Publicat: 01 feb. 2022, 07:04, de Puterea.ro, în LIFESTYLE , ? cititori
Aviofobie: 1 din 4 persoane suferă de frică de zbor
avion zbor aeroport

Mulți oameni suferă de aviofobie, ceea ce înseamnă că au o teamă de a zbura cu avionul. Tehnologia însă vine în ajutorul acestor persoane.

Persoanele care suferă de aviofobie au posibilitatea să facă terapie virtuală pentru a-și vindeca această frică. În timpul ședinței, pacientul simte că se află pe locul pasagerului, în avion, şi este îndrumat de psiholog să treacă peste această temere.

În cadrul terapiei virtuale, cei speriați de zbor învață să-și învingă frica. Pentru o experiență cât mai aproape de realitate, sunt simulate fenomene meteo ca furtunile cu fulgere, spre exemplu.

„Frica de avion de cele mai multe ori este un iceberg, care are în spatele lui o grămadă de frici, cel mai des întâlnim frica de moarte, frica de a fi în situații care sunt în afara controlului nostru, frica de necunoscut plus alte frici specifice. Spre exemplu sunt persoane care în copilărie au trecut prin anumite situații, au rămas blocate în lift. Ce am observat, înainte de pandemie versus dupa pandemie, este că în pandemie oamenilor li s-au accentuat foarte multe frici, ca urmare a lipsei de control pe ceea ce se întâmplă, iar aviofobia în momentul de față parcă a crescut și mai mult, după pandemie”, a spus Nadia Gorduza – psihoterapeut.

Una din patru persoane suferă de frica irațională de zbor, adica de aviofobie. Așa că nu se pune problema să meargă în vacanțe cu avionul. Turbulențele, vremea rea și decolările reprezintă cele mai mari frici, spun studiile. Teama de zbor poate fi învinsă însă cu ajutorul unor tehnici simple, care se regăsesc inclusiv în revistele aeroportului.

Pilotul Andrei Ionuţ spune că teama de zbor nu este justificată: „Turbulețele nu sunt deloc periculoase, numai că oamenii nu înțeleg fenomenele meteo. Aceste turbulețe apar în timpul zborului datorită Încălzirii diferite a maselor de aer, iar lângă o masă de aer cald, altă masă de aer rece coboară și forțele acționează diferit asupra unui avion dar nu este nimic periculos”.