Importanța geostrategică în criza cu Rusia: Marea Neagră și tot ceea ce „mișcă” în jurul ei

Traversarea Strâmtorilor Bosfor şi Dardanele de către nave de război este reglementată de Convenţia de la Montreux din 1936, care limitează numărul şi dimensiunile vaselor de război aparţinând altor ţări decât cele riverane la Marea Neagră. 

Trimiterea a două nave spaniole în Marea Neagră ca parte a desfăşurării militare a NATO pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia a scos din nou în evidenţă importanţa Bosforului ca strâmtoare cheie în regiune şi lasă să se întrevadă decizii dificile pentru Turcia în cazul izbucnirii unei confruntări, relatează EFE într-o analiză. Pentru tranzitul navelor de război din ţări care nu sunt riverane la Marea Neagră este necesară transmiterea unei notificări, cu 15 zile înaintea deplasării, în care sunt specificate destinaţia, numele şi tipul navelor ce urmează să traverseze strâmtorile.

Pentru ţările care nu sunt riverane la Marea Neagră există totodată şi limitări de tonaj, astfel că nu pot trece nave militare de peste 15.000 de tone, prin urmare nicio ţară membră a NATO nu poate trimite portavioane în Marea Neagră. De exemplu, portavionul spaniol Juan Carlos I, un model de dimensiuni reduse, are totuşi 26.000 de tone şi deci nu poate traversa cele două strâmtori. În schimb, fregata Blas de Lezo are 5.800 de tone, iar dragorul Meteoro are 2.670 de tone, aminteşte EFE, conform agerpres.ro.

Totodată, volumul tuturor navelor militare aparţinând altor ţări decât cele riverane la Marea Neagră nu trebuie niciodată să depăşească 45.000 de tone (cu un maxim de 30.000 de tone pentru fiecare ţară) şi nicio navă militară a unei ţări care nu este riverană la Marea Neagră nu poate să staţioneze mai mult de 21 de zile consecutiv în Marea Neagră, ceea ce, dacă se doreşte menţinerea unei prezenţe navale constante, obligă la înlocuiri frecvente ale navelor militare trimise în zonă.

Dacă Turcia intră în război, are dreptul să ia deciziile pe care le consideră potrivite

Toate aceste prevederi se aplică pe timp de pace. În vremuri de război, dacă Turcia îşi menţine neutralitatea, niciun vas militar al unei ţări implicate în conflict nu poate traversa strâmtorile Bosfor şi Dardanele, excepţie făcând doar situaţia în care acestea se întorc în portul de plecare.

Dacă Turcia intră în război, are dreptul să ia deciziile pe care le consideră potrivite şi poate autoriza tranzitul oricărui vas. Un sprijin oficial al Ankarei faţă de Ucraina în caz de confruntare ar deschide Bosforul pentru forţele navale ale NATO, însă ar expune Turcia atacurilor ruse, ceea ce face ca această opţiune să fie exclusă din start, notează EFE.

Articolul 21 al Convenţiei de la Montreux permite Turciei să acţioneze cu aceeaşi libertate dacă percepe „o ameninţare iminentă de război”, chiar dacă nu ia parte la el. În acest caz, potrivit prevederilor Convenţiei de la Montreux, Turcia trebuie să notifice Liga Naţiunilor, pentru ca aceasta să-şi dea acordul sau să respingă decizia Ankarei. Însă, dat fiind că Liga Naţiunilor a fost dizolvată în 1946, succesoarea ei, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), va trebui să discute mai întâi dacă îşi asumă această moştenire, dat fiind că până acum nu s-a mai înregistrat o astfel de situaţie, menţionează sursa citată, scrie EFE.

Convenţia a fost respectată cu sfinţenie

Analiştii turci cred că Turcia ar putea invoca această clauză pentru a veni în ajutorul aliaţilor săi europeni şi că un posibil răspuns negativ al ONU ar veni doar în urma unui îndelungat proces de negocieri, cine ştie, mult după ce se va fi tranşat chestiunea unui posibil conflict. O altă dilemă se referă la modul în care ar răspunde Rusia la o decizie turcă de a deschide strâmtorile Dardanele şi Bosfor pentru navele NATO. Rusia ar putea recurge la represalii minore, cum ar fi închiderea robinetelor de gaz, măsură care ar putea arunca imediat în colaps economia turcă.

Potrivit EFE, doar vreuna dintre ţările semnatare ale Convenţiei de la Montreux din 1936 ar putea propune anularea sau modificarea ei. Acestea sunt (sau erau) Bulgaria, România, Franţa, Regatul Unit, Australia, Japonia, Uniunea Sovietică şi Iugoslavia. În ciuda numărului mic de semnatari, Convenţia a fost respectată cu sfinţenie de toate ţările în toţi cei 85 de ani de când este în vigoare şi este puţin probabil să se ajungă să fie modificată pe termen scurt.