O capitală europeană vrea să interzică trotinetele electrice

Publicat: 10 oct. 2020, 09:00, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
O capitală europeană vrea să interzică trotinetele electrice
românii consideră situația economică din țară drept proastă

Primăria unei capitale europene vrea să interzică accesul trotinetelor electrice în centrul oraşului. Autoritățile locale din Conpenhaga au anunțat, vineri, că vor impună această restricție din cauza faptului că pietonii nu mai au loc pe stradă din cauza trotinetelor parcate neregulamentar

 „Nu va mai fi posibilă închirierea sau parcarea unei trotinete electrice în cele mai multe dintre zonele cele mai aglomerate din Copenhaga începând de la 1 ianuarie”, au precizat reprezentanţii serviciului tehnic şi cei ai serviciului de mediu din cadrul Primăriei din Copenhaga într-un e-mail adresat jurnaliştilor de la AFP.

Trotinetele vor fi interzise în centrul istoric al oraşului şi în cartierele adiacente.

„Din păcate, am constatat probleme majore cu trotinetele electrice. Este extrem de dificil pentru persoanele vârstnice să treacă atunci când trotinetele sunt lăsate prăbuşite pe străzi”, a explicat consilierul municipal Rune Dybvad pentru postul de televiziune TV2.

Propunerea va trebui să fie aprobată de Consiliul Municipal.