18:11 • ACTUALITATE
Crimă într-un bloc din Giurgiu. Un bărbat și-a înjunghiat soția
O femeie de 35 de ani, din Giurgiu, a fost găsită moartă în apartamentul în care locuia împreună cu soțul. Criminalul a fost prins în scurt timp: era chiar soțul victimei.
Joi seară, puțin după ora 20, Poliția era sesizată, printr-un apel la 112 că o femeie din cartierul Tineretului fusese înjunghiată de către soț.
În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind solicitat sprijinul unui echipaj medical SMURD, care a constatat decesul femeii de 35 de ani din municipiul Giurgiu.
La scurt timp, bărbatul de 45 de ani, din municipiul Giurgiu – care, după crimă, fugise din apartament – a fost depistat, cercetările fiind preluate către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.