Poveste incredibilă: Cum au ajuns poștașii londonezi să mănânce negrese cu hașiș
Poșta Regală din Marea Britanie efectuează o anchetă după ce mai mulți angajați ai oficiului poștal din Clapham, sudul Londrei, apar drogați, într-o înregistrare video.
Filmarea a început să circule pe internet zilele trecute. Poștașii ar fi mâncat negrese cu canabis dintr-un pachet nerevendicat, potrivit The Guardian. “Astăzi, toți poștașii din Clapham (sudul Londrei) au mâncat din greșeală negrese cu hașiș și a trebuit să îi ridic unul câte unul pentru că erau drogați”, se spunea în textul videoclipului, acum șters.
Imaginile arătau un poștaș care se străduia să împingă căruciorul, în timp ce unul dintre colegii săi striga “Ești foarte drogat”, după ce a mâncat negrese dintr-un pachet etichetat “Comestibile de Pablo Chocobar”. Același poștaș apare apoi stând pe un scaun, iar o colegă spune: “A mâncat două”. “Am mâncat patru”, este replica bărbatului așezat. Ulterior, se aude o voce masculină care spune: „Cred că este iarbă”.
La finalul înregistrării video apare un mesaj potrivit căruia pachetul nu fusese ridicat de o lună și nici nu avea o adresă la care să fie returnat. Poșta Regală a confirmat că niciunul dintre angajații săi nu a avut probleme de sănătate în urma acestui incident.