Finală clasică la Roland Garros: Rafael Nadal versus Novak Djokovic
În finala de la Roland Garros se vor întâlni Rafael Nadal și Novak Djokovic. În ciuda unui val de tineri care atacă pozițiile fruntașe ale tenisului masculin global, tot Nadal, Djokovic și Roger Federer domină.
Novak Djokovic a câștigat semifinala în fața grecului Stefanos Tsitsipas, cu 6-3, 6-2, 5-7, 4-6, 6-1. Sârbul se va înfrunta în finală cu spaniolul Nadal, campionul de anul trecut, duminică, în ultimul meci al turneului.
Liderul mondial, Djokovic, a câştigat fără probleme primele două seturi şi a avut minge de meci la 5-4 în actul al doilea, pe serviciul său, dar nu a reuşit să o fructifice, iar Tsitsipas a întors scorul, câştigând setul cu 7-5. Grecul, al cincilea favorit, s-a impus şi în setul al patrulea, cu 6-4, dar în decisiv Djokovic s-a impus clar, cu 6-1.
Djokovic a încheiat cu 6 aşi, 6 duble greşeli, 56 de winners şi 50 de erori neprovocate, în timp ce Tsitsipas a totalizat 7 aşi, 5 duble greşeli, 52 winners şi 56 de erori neforţate.
Nadal, al doilea favorit, a câştigat mult mai lejer prima semifinală, în faţa argentinianului Diego Schwartzman, cap de serie numărul 12, cu 6-3, 6-3, 7-6 (7/0). Ibericul va juca pentru al 13-lea său titlu la Paris.
Va fi a treia finală de la Roland Garros între Nadal şi Djokovic (Rafa a câştigat în 2012 şi 2014) şi primul duel la Paris între cei doi după ce sârbul s-a impus în sferturi în 2015.
Djokovic ţinteşte al 18-lea său titlu de Mare Şlem din carieră, iar Nadal pe al 20-lea, cu care ar egalat recordul elveţianului Roger Federer. Sârbul s-a impus o singură dată la Roland Garros, în 2016.