12:11, 17.12.2024 • Energie
PNL vrea urgentarea semnării ordinului pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie de gaze
PNL va solicita Ministerului Energiei şi Ministerului Dezvoltării urgentarea semnării ordinului comun privind finanţarea de 1,7 miliarde de euro, necesară autorităţilor locale, pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie de gaze.
Anunțul a fost făcut luni de purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, care a reamintit că a trecut deja un an de la adoptarea acestei finanţări.
Ionuţ Stroe a arătat că această finanţare este cea mai mare pe care Guvernul a a asigurat-o pentru investiţii legate de asigurarea gazului metan şi este cuprinsă în Programul Naţional de Investiţii, fiind necesarară autorităţilor locale.
„Este evident că, la un an de la aprobarea acestei finanţări în cadrul Programului Naţional de Investiţi, aşteptarea lor este mare”, a declarat Stroe, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.