George Sava, fostul prefect al județului Buzău, a fost numit director general al ADS
George Sava, fost prefect al județului Buzău și secretar – general adjunct la Ministerul Agriculturii pe vremea ministrului Petre Daea, a fost numit director general al Agenției Domeniilor Statului (ADS) prin ordin de ministru.
De altfel, ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, anunțase recent că a desemnat un nou șef la ADS, fără să-l numească. Ordinul de ministru semnat de Adrian Chesnoiu a intrat în vigoare începând cu data de 31 ianuarie 2022.
Agenţia Domeniilor Statului este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ea are în atribuții privatizarea societăţilor comerciale cu profil agricol, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 şi arendarea şi concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă proprietate publică şi privată a statului, administrate de aceste societăţi.
Statul are în administrare aproximativ 319.000 hectare, din care 177.000 ha în domeniul public al statului, iar 142 636 ha în domeniul privat al statului, potrivit raportului de activitate pe 2020.
Vezi si ce părere are George Sava despre Pactul Verde European.