Poliția Română: Un sfert dintre copii afirmă că li s-au spart contul de pe reţelele de socializare sau e-mail
Aproape un sfert (24%) dintre copii afirmă că, de când utilizează Internetul, s-au aflat în situaţia de a li se fi spart contul de pe reţelele de socializare, e-mail sau joc online, relevă un studiu despre siguranţa copiilor în mediul online efectuat de specialiştii Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Române.
Potrivit cercetării, 54% dintre copiii intervievaţi îşi petrec timpul cu jocuri online împreună cu alte persoane, 46% afirmând că joacă şi singuri, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.
Băieţii sunt mult mai interesaţi decât fetele de jocurile online, pe care le pot juca împreună cu alte persoane (67% faţă de 42%), precum şi de jocurile online pe care le pot juca singuri (58% faţă de 39%).
„Dintre copiii chestionaţi, 24% au afirmat că, de când utilizează internetul, s-au aflat în situaţia de a li se fi spart contul de pe reţelele de socializare, e-mail sau joc online. Băieţii cu vârste mai mari de 14 ani şi cei din mediul urban au fost în mai mare măsură victime ale spargerilor de conturi, comparativ cu celelalte categorii de respondenţi”, explică IGPR.
Studiul mai relevă că 89,4% dintre respondenţi au considerat că sunt suficient de bine informaţi în legătură cu riscurile de pe Internet, aproximativ acelaşi grad de încredere fiind resimţit atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
„Totuşi, studiul arată că vârsta prea mică şi naivitatea asociată acesteia, lipsa supravegherii din partea părinţilor, cunoştinţele scăzute în ceea ce priveşte utilizarea Internetului şi riscurile aferente, atât ale minorilor, cât şi ale părinţilor, care nu ştiu ce să urmărească şi cum să îşi supravegheze copiii, sunt factorii care favorizează victimizarea minorilor în sfera infracţiunilor din mediul online”, subliniază IGPR.
Această situaţie, împreună cu presiunile sociale şi curiozitatea specifică vârstei, precum şi accesarea facilă a serviciilor digitale, sunt elemente care cresc riscul de victimizare a copiilor pe Internet, indică Poliţia Română.
IGPR, prin specialiştii în prevenirea criminalităţii, desfăşoară, la nivel naţional, o campanie de prevenire a victimizării minorilor în mediul online, care are printre obiective conştientizarea riscurilor la care se expun pe Internet şi care sunt consecinţele acţiunilor lor din mediul online (atât în calitate de victimă, cât şi în calitate de autor), cunoaşterea etapelor pe care trebuie să le urmeze atunci când devin victime, care sunt acţiunile de pe Internet care sunt pedepsite de lege şi faptul că pot cere ajutorul autorităţilor când se confruntă cu astfel de situaţii, se menţionează în comunicatul citat.
În perioada septembrie 2019 – martie 2022, Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, derulează proiectul RoCyberex – Perfecţionare, cooperare şi prevenire în lupta împotriva criminalităţii informatice.