Grevă japoneză la administrațiile publice, joi dimineață

Publicat: 09 feb. 2022, 16:12, de Puterea.ro, în SOCIAL , ? cititori
Grevă japoneză la administrațiile publice, joi dimineață

Angajații din administrația publică vor intra în grevă japoneză, joi dimineață, între orele 09-11.00. Astfel, salariații, membri de sindicat, vor purta banderolă albă sau vor posta pe ușa biroului anunțul care conține revendicările în semn de protest, anunță Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA).

Activitatea se va desfășura în condiţii normale, fără întreruperea programului de lucru.

Pe lista revendicărilor se află  aplicarea, de îndată, ȋn integralitatea ei, a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor ȋn sectorul bugetar pentru anul 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală.

De asemenea, este cerută modificarea Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor/vicepreşedinţilor consiliilor judeţene.

Angajații solicită discuţii şi negocieri fie pentru înlocuirea sintagmei „venituri” cu ,,salariul de bază/încadrare”, fie excluderea unor categorii de drepturi salariale de la limita impusă: indemnizaţia de hrană, indemnizaţia de vacanţă/vouchere de vacanţă, majorări salariale fonduri europene, spor condiţii de muncă, potrivit FNSA, organizatorul acțiunii de protest.