Un bărbat a furat o geantă, amenințând o femeie cu pistolul
Ieri, călătorii care se aflau în tren sau în stația Prenestina de lângă Roma au crezut că sunt spectatori la realizarea unui film de acțiune. Căci, așa alerga un bărbat cu un pistol în mână, printre șinele de cale ferată, cu poliția după el, în timp ce o doamnă în vârstă țipa speriată pe peron.
Ce se întâmplase, de fapt? Bărbatul, văzând-o pe femeie singură și îmbrăcată bine, și-a tras pe față două măști chirurgicale, dar și o pălărie neagră ca să nu fie recunoscut, și a scos un pistol pe care i l-a pus femeii la tâmplă. Geanta sau viața, i-ar fi spus. Îngrozită, femeia n-a putut să reacționeze. Nici să dea geanta, nici să se apere.
Drept care, bărbatul n-a mai riscat să stea pe gânduri și i-a tras geanta din brațe. Apoi, a luat-o la fugă printre oameni, convins fiind că i se pierde urma. Numai că, doi polițiști aflați acolo pentru chestiuni de monitorizare a zonei, au văzut tot ce se întâmplase și au pornit după el. Hoțul a văzut și el polițiștii. Și a crezut că poate să scape dacă o ia la fugă printre șine.
Poate că așa ar fi fost dacă n-ar fi venit la fața locului și niște întăriri polițienești, pentru că s-a dovedit că bărbatul cu pistol stă bine la capitolul condiție fizică. După destul alergat printre șine, pe stradă, prin parc, hoțul a fost prins și dus la secția de poliție Torpignattara. Deși nu a recunoscut nimic din acuzațiile făcute de doamna cu geanta, bărbatul a fost arestat pentru tâlhărie și port ilegal de arme.