Fost președinte al Camerei Deputaților, achitat definitiv pentru trafic de influență. Anterior fusese condamnat la închisoare
Curtea de Apel Bucureşti a dispus, vineri, achitarea fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean în Buzău într-o importantă funcţie publică.
Iniţial, instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – îl condamnase, în februarie 2020, pe Valeriu Zgonea la ani de închisoare cu executare, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a admis vineri apelul şi a dispus achitarea lui, decizia fiind definitivă.
Conform Agerpres, motivul invocat de Curtea de Apel este că fapta nu există, potrivit art.16 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală.
În consecinţă, instanţa de apel a anulat şi dispoziţiile primei instanţei privind confiscarea sumei 62.143 lei.
„Admite apelul formulat de inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan, împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, achită pe inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Înlătură dispoziţia de confiscare a sumei de 62.143 lei de la inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan. Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 4.000 lei, acestea urmând a rămâne în sarcina statului. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei.
Imediat după ce a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, Zgonea a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate legat de o prevedere din Codul de procedură penală, care se referă la folosirea interceptărilor în procesele penale.
Prin admiterea acelei excepţii, CCR a interzis folosirea în dosarele de corupţie a interceptărilor obţinute de SRI în baza unor mandate de siguranţă naţională.
Istoricul dosarului
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia (Ionela Viorela Dobrică) în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI) din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
În schimbul numirii Ionelei Dobrică la şefia CNMSI, arată procurorii, Zgonea ar fi primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.
Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea.
Potrivit DNA, la data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători.