Diana Șoșoacă: Dintotdeauna a existat un conflict între Simion și Claudiu Târziu
Partidul AUR pare să nu fie ferit de tensiunile interne specifice formațiunilor politice din Parlamentul României. Chiar dacă declarațiile venite din partea liderilor săi sunt unele moderate, există numeroase semne de întrebare privind relația dintre cei trei lideri AUR: Claudiu Târziu, Sorin Lavric și George Simion, motiv pentru care am încercat să obținem un punct de vedere din partea senatoarei Diana Șoșoacă, care până nu demult a făcut parte din grupul parlamentar AUR.
În ceea ce privește excluderea sa din AUR, Diana Șoșoacă susține că Simion nu s-a opus acestei decizii. “Uite ce spune Claudiu Târziu: că nu s-a opus absolut nimeni. Sinceră să fiu, eu habar nu aveam că domnul Târziu se află în conducerea partidului. Am aflat mai târziu, ca apoi să aflu că de fapt cel care coordona conducerea partidului era Marius Lulea. Îl văzusem o singură dată la masa negocierilor (n.r. pe Claudiu Târziu), când s-a discutat intrarea mea în politică, în rest nu l-am văzut absolut deloc în timpul campaniei electorale. Cât despre Sorin Lavric nu știam că face parte din partid”.
Întrebată despre relația celor doi co-președinți AUR, Diana Șoșoacă consideră că dintotdeauna a existat un conflict între aceștia, făcându-le o scurtă caracterizare.
“A existat un conflict încă de la început. Ei fac parte din lumi total diferite, iar din câte știu, sunt două sau trei grupări care s-au unit pentru a face partidul AUR. Fiecare are în spatele lui pe altcineva. Cred că nici Lavric și nici Târziu nu fac parte din aceeași grupare, dar sunt mult mai apropiați din punct de vedere intelectual și al profesiei lor. Simion este omul obișnuit, din stradă, asta chiar dacă și el este intelectual prin prisma faptului că a absolvit o facultate. Nu este un băiat prost, dar este omul din popor, în plus are veleități de dictator, își arogă toate meritele și nu concepe să discute cu cineva. Iar un lider dacă nu discută cu alții nu poate fi lider”, susține Diana Șoșoacă. Aceasta a adăugat că aceeasi problemă o are Târziu care se consideră superior, este arogant, sfidator. se comportă ca un dictator și crede că este un pic misogin. ”Cred că e o luptă dusă pentru preluarea partidului și cred că va avea loc o scindare în mai multe părți care va porni de la Claudiu Tîrziu, Simion, Călin Georgescu sau Sorin Lavric. Într un interviu recent Târziu a spus că Simion e portavocea iar el e cel care construiește, când de fapt Târziu s-a trezit în Parlament pe munca și notorietatea noastră, a profesioniștilor. Eu nu am venit din partea unui partid ci pe filiera construită de antrenorul de genii (cum e supranumit) profesorul Florin Colceag”, a încheiat senatoarea DIana Șoșoacă.