Un copil de 11 ani, atacat de o haită de câini. Minorul a ajuns de urgență la spital

Publicat: 18 feb. 2022, 13:41, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Un copil de 11 ani, atacat de o haită de câini. Minorul a ajuns de urgență la spital

Un copil de 11 ani din Sfântu Gheorghe a fost adus în stare gravă la spitalul de copii Brașov după ce a fost mușcat de mai mulți câini.

„Polițiștii au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un minor a fost mușcat de câini. Polițiștii s-au deplasat la locul în care s-a produs incidentul. Minorul  a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii efectuează cercetări pentru luarea măsurilor legale”, a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.

András-Nagy Róbert, managerul Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, a explicat că minorul avea răni grave la nivelul membrelor superioare și urme de zgârieturi și mușcături pe tot corpul, iar după ce rănile i-au fost curățate, copilul a fost transferat la Brașov, unde a trecut deja prin două intervenții chirurgicale și va mai necesita cel puțin una.

„Copilul a fost timp de o oră și ceva la noi la spital, era în stare de șoc, avea o multitudine de mușcături și zgârieturi pe tot corpul. La nivelul brațelor avea răni grave, mai adânci, și de aceea a fost trimis la Spitalul de Pediatrie Brașov, pentru că necesita chirurgie plastică și microchirurgie”, a spus managerul spitalului, pentru postul We Radio.

Potrivit Știrileprotv.ro, mama copilului bănuiește că dulăii care l-au atacat ar aparține unui medic veterinar, care locuia în zona atacului și ar avea 8 câini periculoși.