Florin Cîțu prezintă „dovada”: Primăria Capitalei a avut bani dar nu a plătit subvenţia pentru termoficare
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a postat o fotografie pe pagina de Facebook în care arată că Primăria Capitalei a avut bugetul necesar pentru plata subvenției la transport și termoficare însă a deturnat banii pe alte „proiecte”.
„DOVADA- PMB a avut bani pentru plata subvenţiilor dar a deturnat destinaţia banilor! PMB a bugetat banii pentru plata subvenţiilor: transport 1.4 miliarde lei; energie termică 935 milioane lei. Veniturile încasate de primărie, aşa cum au fost bugetate, au fost de 99% la 30 septembrie 2020. Prin OUG 135/2020 am pus la dispoziţia primăriilor încă 1 miliard de lei pentru plata facturilor restante”, a scris Florin Cîţu marţi pe Facebook, ataşând şi un document în acest sens.
Florin Cîțu a adăugat că banii care trebuiau folosiţi pentru subvenţii, însă au fost cheltuiţi pe alte proiecte au dus la falimentul RADET şi ELCEN.
„Primăria Bucureşti a avut bani, a bugetat subvenţia dar nu a plătit subvenţia. Cel mai grav şi penal, banii bugetaţi pentru subvenţie au fost cheltuiţi pe alte «proiecte». Acest mod de «lucru», de fapt furt pe faţă, a falimentat RADET, ELCEN etc şi a îmbogăţit firmele de casa ale celor care au adminstrat Bucureştiul în ultimii ani. Vinovaţii vor răspunde! V-am promis”, a conchis Cîţu.