Eugen Tomac: Nu putem ști niciodată ce ambiții poate avea Rusia
Eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP, spune că, deși ținta Rusiei este Ucraina la ora actuală, nu se poate ști niciodată ce intenții are cu adevărat Moscova.
„Pe de altă parte, este evident că politica noastră din ultimii 20 de ani în ceea ce privește apărarea a produs roade”, a explicat la Știrile B1 TV.
De asemenea, Eugen Tomac a comentat decizia lui Vladimir Putin de a recunoaște independența teritoriilor separatiste din estul Ucrainei, context în care a subliniat că mutările Kremlinului obligă UE să aplice o serie de sancțiuni, dar și să regândească politica energetică.
.„În mod clar, toate aceste mutări pe care le-a făcut Kremlinul în aceste zile obligă Uniunea Europeană, pe de o parte, să aplice o serie de sancțiuni și, doi, să regândim toată politica noastră energetică, să nu mai depindem de Federația Rusă. Pentru că, plecând de la premisa că Rusia se poate democratiza, Uniunea Europeană, statele membre s-au alimentat cu resurse din Federația Rusă, resurse pe care, în loc să le folosească pentru a-și dezvolta țara, le-a folosit pentru înarmare și iată că astăzi avem 200.000 de militari ruși pregătiți oricând să înceapă o ofensivă spre vest. Deocamdată, ținta este Ucraina, dar nu putem ști niciodată ce ambiții poate avea Federația Rusă”, a spus Eugen Tomac.
Cât de periculos ar fi pentru România un asemenea scenariu
Întrebat dacă o astfel de ambiție ar putea fi și accesul Rusiei la Gurile Dunării, dar și cât de periculos ar fi pentru România un asemenea scenariu, el a adăugat: „Este foarte periculos un astfel de scenariu dintr-un simplu motiv, că Rusia niciodată nu a eliminat din discursul său public aceste pretenții pe care tot le-a invocat de-a lungul timpului. Noi știm foarte bine pentru că am trăit din plin în epoca sovietică această presiune pe care Moscova în permanență și-a manifestat-o, pe de o parte”.
Eugen Tomac a adăugat că este evident că politica noastră din ultimii 20 de ani în ceea ce privește apărarea a produs roade, pentru că pe de o parte avem parteneriatul strategic cu Statele Unite, care ne garantează securitatea și în mod clar instalarea scutului de la Deveselu este un pas important, dar și dezvoltarea infrastructurii de securitate, „începând de la aeroportul de la Turda, aeroportul militar, și cel de la Mihail Kogălniceanu, care au fost modernizate cu fonduri de la guvernul Statelor Unite, precum și poligonul de la Cincu și Capu Midia”.