Consiliul Federaţiei Ruse a aprobat cererea preşedintelui Vladimir Putin de a trimite forţe militare în Donbas
Consiliul Federaţiei Ruse – camera superioară a parlamentului Rusiei – a aprobat cererea preşedintelui Vladimir Putin, cu privire la utilizarea forţelor armate ruse în regiunea Donbas, au informat, marţi, agenţiile de presă de stat ruse RIA-Novosti şi TASS.
O rezoluţie a fost adoptată în unanimitate cu privire la această chestiune, în cadrul unei şedinţe extraordinare a camerei superioare a parlamentului. 150 de senatori au votat pentru adoptarea rezoluţiei, a relatat TASS.
„Consiliul Federaţiei decide să aprobe cererea preşedintelui Federaţiei Ruse pentru utilizarea forţelor armate ale Federaţiei Ruse în afara teritoriului ţării, pe baza principiilor şi normelor general recunoscute ale dreptului internaţional. Numărul total de formaţiuni ale forţelor armate ale Federaţiei Ruse, zonele de operare, sarcinile, perioada de staţionare în afara teritoriului Federaţiei Ruse sunt stabilite de preşedintele Federaţiei Ruse, în conformitate cu Constituţia Federaţiei Ruse”, a precizat agenţia TASS, citând decretul