În acest moment: Adio gazoduct Nord Stream 2?
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat deja că Uniunea Europeană a pregătit sancțiuni fără precedent împotriva Federației Ruse.
„În acest moment se poate spune cât se poate de limpede adio gazoductului Nord Stream 2”, a declarat eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP, pe B1 TV, pe marginea discuțiilor despre decizia lui Vladimir Putin de a recunoaște independența teritoriilor separatiste din estul Ucrainei.
Întrebat cât de mult contează sancțiunile cu care a fost amenințată Federația Rusă, eurodeputatul a explicat: „Rusia știa și a fost anunțată că vor fi luate o serie de măsuri fără precedent împotriva unor entități ale statului rus, împotriva Federației Ruse și, atenție, împotriva unor cetățeni ruși care desfășoară diferite activități în state membre NATO.
Chiar în urmă cu două săptămâni am participat la o ședință de lucru cu președinta Comisiei Europene și ne-a anunțat cu acel prilej că a fost mandatată de către statele membre să pregătească lista de sancțiuni, și ne-a și anunțat că ceea ce a pregătit Uniunea Europeană înseamnă în mod real sancțiuni fără precedent. În acest moment se poate spune cât se poate de limpede adio gazoductului Nord Stream 2”.
Trebuie regândită politica energetică
Politicianul a mai punctat că în mod clar, toate aceste mutări pe care le-a făcut Kremlinul în aceste zile obligă Uniunea Europeană, pe de o parte, să aplice o serie de sancțiuni, iar pe de alta să se regândească „toată politica noastră energetică, să nu mai depindem de Federația Rusă”.
Pentru că, plecând de la premisa că Rusia se poate democratiza, Uniunea Europeană, statele membre s-au alimentat cu resurse din Federația Rusă, resurse pe care, în loc să le folosească pentru a-și dezvolta țara, le-a folosit pentru înarmare și iată că astăzi avem 200.000 de militari ruși pregătiți oricând să înceapă o ofensivă spre vest. Deocamdată, ținta este Ucraina, dar nu putem ști niciodată ce ambiții poate avea Federația Rusă”, a adăugat Eugen Tomac.