Exclusiv Cum percep românii din Ucraina tensiunile militare dintre Kiev și Moscova

Deciziile din ultimele zile luate de către Federația Rusă continuă să escaladeze atât tensiunile militare la granița cu Ucraina cât și sentimentele de incertitudine din cadrul societății ucrainene. În acest context, politologul Marin German, din Cernăuți, Ucraina,  a oferit un interviu în exclusivitate pentru Puterea.ro, analizând starea de spirit din rândul ucrainenilor și inclusiv a comunității etnicilor români din țara vecină.

În actualul context militar destul de tensionat între Federația Rusă și Ucraina, care este starea generală a societății ucrainene ?

Societatea ucraineană este destul de îngrijorată în legătură cu aceste evenimentele. Merită menționat în primul rând faptul că ucrainenii sunt obosiți de știrile despre război. De opt ani se tot vorbește în presa ucraineană despre victime, despre lupte, despre Donbass, din acest motiv temerile și panica au apărut cumva mai târziu comparativ cu România sau Polonia. Dacă pentru spațiul informațional românesc „iminența” războiului este o temă relativ nouă, este un subiect interesant de discuții, atunci ucrainenii erau până în 2022 în așteptarea terminării conflictului.   

În linii mari, potrivit sondajelor sociologice, 37% dintre ucraineni au declarat că sunt dispuși să lupte cu arma în mână pentru statul lor, mai mult de 50% susțin că vor opune o rezistență civică, non-militară în fața agresiunii rusești. În egală măsură a descrescut numărul celor care cred într-un război la scară largă în legătură cu „amânarea” repetată a zilei când ar putea fi lansat atacul. Este interesant faptul că ucrainenii nu prea au crezut în știrile din presa occidentală despre un război la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, dar au cam intrat în panică când au aflat că unele state NATO și-au retras personalul diplomatic, când SUA au rechemat observatorii săi din OSCE care se aflau în estul țării, considerând aceste decizii ca niște elemente ce prevestesc conflictul.

Cum privește comunitatea de români din Ucraina posibilitatea izbucnirii unui conflict militar ruso-ucrainean ?

Opiniile comunității românești sunt împărțite. Amintim aici vorbitorii de limba română din regiunea Odesa (sudul Basarabiei) care ar putea fi expuși unor riscuri militare directe sau indirecte, și, în mod normal, îngrijorările acestei comunității sunt mai mari. O altă situație este în regiunile Cernăuți și Transcarpatia, unde putem întâlni,  în linii mari, două tipuri de abordări și poziționări față de posibilitatea izbucnirii unui conflict militar ruso-ucrainean. Pe de o parte, vorbim de etnicii români care consideră că Ucraina trebuie susținută, că Rusia reprezintă o primejdie, fiind amintite diverse acțiuni destabilizatoare și crime ale Moscovei în spațiul post-sovietic (Osetia, Abhazia, Crimeea, Transnistria ș.a.) sau crimele regimului sovietic, sinonimizate în mentalul colectiv cu tot ceea ce înseamnă lumea rusă. Sunt mulți tineri care luptă în estul Ucrainei, care s-au înscris voluntar în armată și au încheiat contracte cu Ministerul Apărării. Pe de altă parte, sunt și etnici români care demonstrează un fel de indiferență față de această criză, spunând că ucrainenii și rușii sunt frați, urmează să se războiască ei între ei, iar românii din Ucraina să-și caute de viața lor. Este ignorat în acest context aspectul politic, inclusiv eventualele mobilizări ale bărbaților care au această obligație civică sau implicarea românilor ca cetățeni ai Ucrainei în procesul de apărare teritorială. Pentru unii români par mai importante ca subiecte de discuții teme precum sărăcia, viața grea, decât un conflict militar. În afara de aceasta, mulți etnici români se simt mult mai distanțați de identitatea politică ucraineană după 2017, când în Ucraina au fost adoptate diverse legi care au redus dreptul la educație, informare și utilizare în administrații a limbii materne. Așadar, totalizând aceste poziționări, conflictul ruso-ucrainean este văzut de români prin mai multe prisme personale, istorice, politice, prin „ochelari etnici”, fiind vorba de abordări deseori absolut diferite de cele ale analiștilor.

Este clar că asistăm de ani buni la un război hibrid orchestrat de Rusia în Ucraina. Care sunt principalele narative folosite decătre propaganda rusă ?

Am analizat și am demontat pe parcursul ultimilor doi ani principalele narațiuni false ale presei ruse în cadrul proiectelor pe care le coordonez la Institutul de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, cele mai importante fiind publicate pe Veridica.ro. Rusia s-a bazat pe o serie de fake news și narațiuni ale dezinformării despre Ucraina, printre care: „Ucraina este un stat fals care se va destrăma”, „NATO și UE au ca scop să distrugă Rusia”, „Occidentul încurajează nazismul din Ucraina”, „Ucraina se transformă într-o colonie a Occidentului, iar populația moare de foame”, „Ucraina persecută populația rusofonă după lovitura de stat din 2014”, „Vina Ucrainei pentru doborârea zborului MH-17 continuă să fie ascunsă de Occident”, „Belarusul acționează conform normelor internaționale în cazul migranților, iar Ucraina e nazistă și rusofobă”, „Moscova mobilizează forțe la granița cu Ucraina pentru a se apăra de o agresiune NATO”, „Rusia salvează Donbass-ul de genocidul organizat de Ucraina și Occident”, „Acordul de Asociere cu UE este o catastrofă pentru Ucraina”, „UE persecută rusofonii pentru a șterge amintirea marii victorii a Rusiei asupra fascismului”, „România, Polonia și alte state au fost eliberate de URSS / Rusia, iar acum s-au întors cu spatele spre Moscova” ș.a.  Cu alte cuvinte, observăm o retorică anti-occidentală și anti-ucraineană, care are ca scop să îndepărteze Kievul de UE și NATO, dar, în egală măsură, să legitimeze acțiunile Kremlinului vizavi de Ucraina în fața opiniei publice interne. 

Pentru că vorbim de propagandă, unul dintre narativele folosite în România este acela al faptului că situația Ucrainei nu ar trebui să privească România. De ce atât Bucureștiul, cât și NATO sau UE, trebuie să susțină poziția Ucrainei ?

De fapt, nu vorbim despre un conflict regional, și nici despre unul bilateral. Este în mod clar o situație de cotitură în configurația geopolitică mondială de care depinde și principiul dreptului internațional din viitor. Din punctul meu de vedere, nu putem vorbi nici despre susținerea sau nesusținerea poziției Ucrainei în acest conflict în momentul de față pentru că până în 2019 Kievul a luptat pentru un sprijin occidental, a încercat să demonstreze întregii lumi că în Donbass nu se desfășoară un conflict civil, ci un război sprijinit de Rusia, iar acum, în 2022 vorbim mai de poziția Occidentului „trezit”, care înțelege că victoria Rusiei în dosarul „Ucraina” înseamnă un element de capitulare în fața regimurilor autoritare.

Poziția Ucrainei din păcate nu este atât conturată ca acum câțiva ani.  Subliniez în primul rând spulberarea iluziilor președintelui Volodimir Zelenski, care credea că se poate ajunge la compromis în cadrul unor discuții cu Vladimir Putin. Echipa lui Zelenski a câștigat la alegeri cu ajutorul acestor mesaje și după ce visul politic nu a coincis cu realitatea de pe teren nu a existat un plan B de acțiuni, diplomații ucraineni continuând acțiunile administratei Poroșenko după inerție. Să ne imaginăm doar că acum 3-4 ani Kievul lupta din răsputeri și era cât pe ce să obțină amplasarea „Căștilor albastre” ONU în estul Ucrainei, care ar fi devenit un prim pas spre încetarea totală a ostilităților!

În momentul de față criza ucraineană este mai mult un test al supraviețuirii Occidentului ca donator de securitate și democrație, decât un simplu conflict regional. Rusia utilizează argumentul militar pentru a intimida Occidentul și a obține cedări diplomatice. Ucraina este pentru Rusia un instrument în această ecuație de putere, în timp ce pentru Occident Ucraina este ca un examen de solidaritate, de admitere la masa puterilor globale ale zilei de mâine.

Dar nu trebuie să uităm că este un război de factură nouă, o confruntare hibridă, pentru care teritoriul pare a fi important mai mult în cadrul relatărilor de presă. Fără să fi atacat la scară largă Ucraina, doar mutând demonstrativ trupele dincolo încoace, Moscova a obținut retragerea unor companii din Kiev, mutarea unor ambasade, destabilizarea situației financiare, un climat investițional mult mai nefavorabil în Ucraina, care s-ar putea traduce în viitor în nemulțumiri crescânde, proteste, neîncredere în autorități și reanimarea treptată a unor nostalgii după regimurile pro-ruse, când „totul era ieftin și gazul gratuit”. De aceea, susținerea din partea Occidentului și a României este necesară nu doar pe cale militară, ci mai ales economică, investițională, umanitară, de consolidare a securității cibernetice etc. etc. Atacurile hibride necesită răspunsuri pe măsură, reacții adaptate și multidimensionale.

Cum considerați că ar putea fi România afectată în eventualitatea izbucnirii unui conflict militar ?

România ar avea de suferit destul de mult pentru că se va transforma într-o zonă din vecinătatea imediată a conflictului. De aceea, nu excludem apariția unui val de refugiați, nu excludem diverse provocări militare în zona Mării Negre, în contextul în care Rusia cu adevărat ar putea transforma Pontul Euxin în lacul său intern. România ar deveni și mai puțin atractivă din punct de vedere investițional și turistic. Sunt foarte multe elemente ale acestei reacții în lanț, care poate fi provocată de un simplu (ne)noroc de a fi vecin cu o zonă de conflict sau de a fi considerat o zonă asupra căreia s-ar putea extinde acțiunile destabilizatoare.

Marin Gherman este director al Institutului de Studii Politice și Capital Social (Cernăuți, Ucraina), doctor în științe politice. Președinte-fondator și redactor-șef al Centrului Media BucPress, care include patru organe de presă de limba română: Agenția de știri BucPress, Radio Cernăuți, BucPress TV și revista BucPress.