Ambasadorul Rusiei în România, convocat la sediul MAE, în contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei

Publicat: 24 feb. 2022, 14:29, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la sediul MAE, în contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei
MAE

În contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, precedată de recunoaşterea ilegitimă de către Rusia a aşa-numitelor „republici” separatiste Doneţk şi Luhansk, precum şi în linie cu demersurile de acelaşi tip efectuate de toate statele membre UE, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea ambasadorului Federaţiei Ruse în România la sediul Ministerului Afacerilor Externe, joi dimineaţă.

 „Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis un mesaj de condamnare, în termenii cei mai fermi, a recunoaşterii de către Rusia a aşa-zisei independenţe a regiunile ucrainene separatiste Doneţk şi Luhansk, precum şi a invaziei şi a agresiunii militare neprovocate a Rusiei asupra Ucrainei. A arătat că aceste acţiuni reprezintă încălcări grave ale dreptului internaţional şi ale angajamentelor internaţionale asumate de Federaţia Rusă, inclusiv ale Cartei ONU, Actului Final de la Helsinki, Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumului de la Budapesta şi Actului Fondator NATO-Rusia, şi că aceste acţiuni vor atrage un răspuns ferm, coordonat şi substanţial de răspuns din partea comunităţii euroatlantice”, arată comunicatul de presă al MAE.

Totodată, a reiterat poziţia României privind încetarea imediată şi necondiţionată a operaţiunilor militare ruse împotriva Ucrainei şi retragerea forţelor armate ruse de pe întreg teritoriul ucrainean. A subliniat că agresiunea militară rusă declanşată în dimineaţa zilei de 24 februarie 2022 a cauzat deja victime umane şi pagube materiale, mai indică sursa citată.

Secretarul de stat Iulian Fota a reafirmat unitatea şi solidaritatea comunităţii occidentale cu Ucraina şi a menţionat că setul de măsuri restrictive deja adoptat la adresa Rusiei, ca urmare a încălcării dreptului internaţional, va fi suplimentat corespunzător ca urmare a noii agresiuni din 24 februarie 2022.

Secretarul de stat român a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în graniţele recunoscute internaţional.

Acesta a subliniat dreptul Ucrainei de a decide în mod suveran asupra politicii sale externe şi de securitate şi a reafirmat pe această bază susţinerea pentru autorităţile ucrainene legitime şi democratic alese, mai arată sursa menţionată.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după şedinţa CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, că Federaţia Rusă a ales calea reprobabilă a violenţei armate masive împotriva unui stat suveran, a ales forţa tancurilor în detrimentul vieţilor cetăţenilor, iar România condamnă ferm această agresiune.

Şeful statului a reluat afirmaţia potrivit căreia niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa, adăugând că România nu va fi atrasa în conflictul militar din Ucraina. De asemenea, Iohannis a anunţat că România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina.

„Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizionişti ai istoriei trebuie să ştie că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult”, a conchis el.