Cine va prelua șefia Parlamentului European?
Roberta Metsola, eurodeputat din Malta din grupul PPE, este favorită să preia funcția de președinte al Parlamentului European. După moartea lui David Sassoli, funcția a fost preluată interimar de prim-vicepreședintele Roberta Metsola.
Parlamentul European e așteptat să-și aleagă un nou președinte după moartea lui David Sassoli.
În prezent, Roberta Metsola este prim-vicepreședinte al Parlamentului European. Ea este membră a PPE din Malta. Dacă va fi aleasă președinte al Parlamentului European, atunci Malta va deține pentru prima dată o funcție atât de înaltă în cadrul instituțiilor europene. De obicei, această poziție de președinte al Parlamentului European a revenit țărilor fondatoare ale UE, cele care au cea mai mare influență în cadrul țărilor membre.
Există câteva controverse legate de Roberta Metsola, asta pentru că este una dintre vocile vehemente împotriva avortului. A votat de mai multe ori împotriva diverselor rezoluții care aveau o poziție pro avort, scrie Digi24.
Pe de altă parte, Roberta Metsola s-a remarcat ca fiind o luptătoare pentru drepturile femeii pentru evitarea discriminării, inclusiv o susținătoarea a drepturilor LGBT. A fost parte a unei declarații a Parlamentului European care își propune să facă o zonă liberă pentru minoritățile sexuale în întreaga UE.
Aceasta putea să fie aleasă președinte a Parlamentului European chiar în ziua în care ar urma să împlinească 43 de ani. Mersola este căsătorită cu un finlandez și au făcut istorie cu câțiva ani în urmă, fiind primul cuplu căsătorit care a candidat la alegerile pentru Parlamentul European, reprezentând țări diferite.
Roberta Metsola este mama a 4 copii și este de profesie jurist. Acesta a absolvit Universitatea din Malta și a făcut încă din tinerețe o carieră politică.