Nestlé România devine parte dintr-o nouă piață, alături de Bulgaria, Tările Adriatice, Ucraina și Moldova
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță crearea pieței South and Eastern Europe (SEEM) și îl numește pe Alessandro Zanelli în funcția de Market Head începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Noua piață este formată din România, Bulgaria, Adriatice, Ucraina și Moldova. Această decizie a fost luată în cadrul călătoriei de transformare a Nestlé și reprezintă o oportunitate de scalare, stimulând o creștere profitabilă în toate categoriile și concentrându-se pe dezvoltarea celor cinci hub-uri locale – București, Sofia, Zagreb, Belgrad și Kiev, a celor 8.000 de angajați și a celor cinci fabrici care funcționează pe teritoriul SEEM, informează un comunicat de presă al companiei.
“ Vom transforma structura pieței noastre, ceea ce ne va permite să atingem cele mai îndrăznețe obiective, să avem rezultate ambițioase și să câștigăm în fiecare categorie și în toate regiunile geografice. Trăim și muncim într-o zonă cu un potențial uman și material extraordinar, și trebuie să fim mândri de toate progresele pe care le-am făcut și le facem zi de zi. Scopul nostru este de a face organizația mai puternică, mai agilă, cu accent puternic pe oameni și pe consumatori și de a continua călătoria noastră regenerativă“, declară Alessandro Zanelli, Market Head Nestlé SEEM.
Cine este Alessandro Zanelli
Alessandro Zanelli, actualul Market Head al Nestlé Ucraina – Moldova, va deveni Market Head al pieței Nestlé SEEM, cu conducere directă pentru Ucraina și Moldova, cu sediul la Kiev. Alessandro s-a alăturat Grupului Nestlé din Italia în 1996 ca Brand Manager și a petrecut mai mult de 20 de ani în divizia Petcare, avansând de la Marketing Director Europa Centrală la roluri de Country Business Manager în Ungaria și, ulterior, în Olanda până la nominalizarea sa ca Business Executive Officer Nestlé Purina Petcare Eastern Region în 2012, cu sediul la Moscova. În 2019, a fost numit Market Head Nestlé Ucraina și Moldova. În acest rol, Alessandro a dat dovadă de o reziliență și un curaj extraordinar, gestionând provocări multiple și determinând schimbări esențiale în Ucraina pentru a îmbunătăți rezultatele și modul în care este structurată organizația. Alessandro are o gândire pozitivă, capacitatea de a uni echipa, o mare agilitate și abilități naturale de comunicare. De asemenea, are capacitatea de a rămâne concentrat pe rezultate, energic, rezistent, de a inspira echipele să caute soluții din interior, încurajând oamenii să-și asume responsabilități, să monitorizeze progresul și să ofere mentorat pe nevoi specifice. Alessandro a urmat cursurile London Business School și ale International Institute for Management Development, și vorbește italiană, engleză, franceză și spaniolă.
Silvia Sticlea va conduce operațiunile Nestlé din România
După plecarea lui Leszek Wącirz în Turcia, hub-ul din România se va afla sub conducerea Silviei Sticlea, prima româncă care va prelua funcția de Country Manager la Nestlé România. Silvia Sticlea s-a alăturat companiei în iunie 2001, din poziția de Brand Manager, fiind numită, doi ani mai târziu, Group Brand Manager în cadrul diviziei de produse culinare. În 2006 a preluat o nouă poziție la nivel central, aceea de Consumer Insight Manager, pentru ca în 2009 sa preia funcția de Marketing Advisor. În 2012 a fost numită Business Manager al diviziei de produse culinare în cadrul Nestlé Austria, preluând apoi, începând cu 2014, un nou rol, în calitate de National Key Account Manager în regiunea Europei de Sud-Est. A fost numită apoi, în 2015, în funcția de Business Executive Officer pentru categoria Beverages, Confectionary and Culinary România, înainte de preluarea poziției pe care o deține în prezent în 2018, coordonând cu succes categoria de dulciuri la nivelul mai multor țări. Cu o experiență vastă în zona comercială și de comunicare, Silvia Sticlea este un Business Manager cu experiență, cu spirit antreprenorial excepțional și o abilitate crescută în adaptarea la situații complexe în geografii multiple, cu aptitudini de leadership excepționale și cu o orientare atentă către oameni și echipe.
“Acest rol pe care îl preiau este o onoare și o mare responsabilitate pentru mine. În ultimii 20 de ani în cadrul companiei am avut ocazia să mă dezvolt și alături de echipa mea am avut oportunitatea de a arăta că suntem o piață importantă în regiune. Vom continua să îmbunătățim viețile românilor așa cum o facem de un sfert de secol“, spune Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.
Numirea Silviei Sticlea în funcția de Country Manager reprezintă o consolidare a angajamentului companiei față de România și față de echipa locală, echipă ce va fi astfel constituită 100% din specialiști și profesioniști români.
Nestlé are peste 300.000 de angajați
Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume. Este prezentă în 189 de țări din întreaga lume, iar cei 300.000 de angajați sunt dedicați scopului Nestlé de a îmbunătăți calitatea vieții și de a contribui la un viitor mai sănătos. Nestlé oferă un portofoliu larg de produse și servicii pentru oameni și animale de companie, pentru tot parcursul vieții. Cele peste 2000 de brand-uri ale Nestlé includ nume emblematice precum Nescafé, Nespresso, Maggi și Nesquik. Performanța companiei este susținută de strategia Nutrition, Health and Wellness. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani.