Exclusiv. Războiul din Ucraina: „Sunt liste cu donatori de sânge. E deja criză de carburanți în benzinării”

Publicat: 25 feb. 2022, 13:55, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Exclusiv. Războiul din Ucraina: „Sunt liste cu donatori de sânge. E deja criză de carburanți în benzinării”

Pe lângă „teamă” și „furie”, că viața le-a fost dată peste cap, un nou cuvânt începe să-și facă loc în vocabularul de zi cu zi a ucrainenilor: „criza”. Deocamdată, aprovizionarea cu alimente decurge bine, dar cea cu combustibil este tot mai dificilă. Medicamentele nu sunt o problemă dar spitalele au nevoie de sânge, motiv pentru care s-au întocmit liste cu donatori.

Maria Tișenko este o profesoară din Zaporijjea, capitala regiunii cu același nume din Ucraina. O localitate cu 750.000 de locuitori, la 70 km de orașul Dnipro, pe Nipru, important nod de cale ferată și de trafic rutier, centru cultural și industrial de top.

Regiunea a fost de joi dimineață ținta unor bombardamente iar faptul că în zonă se află un aeroport internațional și o centrală nucleară au determinat o parte a populației să se refugieze.

Maria Tișenko, profesoară la universitatea din localitate, a decis să se mute, alături de mamă și soț, în casa unui văr, la în suburbiile din Zaporijjea, pentru că nu se mai simțea în siguranță în oraș. Cum privesc ucrainenii invazia rusă și care sunt problemele cu care se confruntă, în interviul acordat în exclusivitate pentru Puterea.ro.

Puterea.ro: În primul rând, ai ajuns într-un loc sigur?

Maria Tișenko: Sunt cu familia, am venit acum o oră la rudele mele, care au o casă cu pivniță. Aici nu este încă o zonă de conflict, dar locuința mea din care am plecat este la 10 km de aeroport, care poate fi atacat.

P.: A existat vreun conflict armat în zonă până acum?

M.T.: A avut loc un atac asupra poligonului aflat la 12 km de casa mea – rachetele au distrus stația de radiolocalizare în primele minute de război.

P.: Care este starea de spirit a populației civile? Stați adăpostiți în case sau vă duceți viața obișnuită?

M.T.: Populația civilă este bine informată despre toate posibilitățile, are acces la adăposturi. Există o ușoară panică, dar în general oamenii sunt organizați. Sunt profesor la universitate, ieri conducerea a anulat toate lecțiile până luni (sau până la o nouă notificare).

P.: Vă confruntați cu probleme legate de aprovizionarea cu alimente, combustibil sau energie electrică?

M.T.: Nu încă. A fost ceva agitație în supermarketuri dar în general situația este sub control. Pâinea, apa de băut ori mâncarea sunt produsele cele  mai solicitate.

P.: Dar tot le gasesti in piata?

M.T.: În general, da. Există livrări constante către marile lanțuri de supermarketuri.

P.: Prețurile alimentelor sau combustibilului au crescut sau sunt aceleași dinaintea momentului invaziei?

M.T.: Prețurile nu au cresc foarte mult, dar multe benzinării au rămas fără carburanți.

P.: Cât de greu este în prezent să găsești carburant?

M.T.: Trebuie să mergi prin mai multe benzinării, dar încă mai e posibil să găsești, mai ales în cele din zone îndepărtate

P.: Există probleme medicale, cum ar fi lipsa de medicamente în farmacii sau de sânge în spitale?

M.T.: Este cerere de sânge și sunt liste de donatori. Cât privește medicamentele, nu știu, nu am fost la farmacie.

P.: Care este nevoia voastră urgentă?

M.T.: Deocamdată, avem tot ce ne trebuie. Dar nimeni nu știe care vor fi nevoile în viitor. Problema este că nu știu ce caută rușii și de ce rachetele lor bombardează țara mea.