Rușii amenință că trântesc Stația Spațială Internațională în SUA sau Europa, după sancțiunile primite
Dmitri Rogozin, șeful agenției aerospațiale rusești, avertizează într-un tweet că, dacă SUA blochează cooperarea cu ei, ”cine va salva ISS de la o coborâre necontrolată din orbită și o cădere asupra Statelor Unite sau Europei?”
Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale ruse, a avertizat că va opri întreținerea Stației Spațiale Internaționale, care ar putea duce la ieșirea de pe orbită a instalației de 500 de tone, dacă SUA introduce sancțiuni împotriva programului său spațial. El a transmis că ar putea să aterizeze în Statele Unite sau în Europa.
Până acum, cei patru astronauți americani și doi cosmonauți ruși de la bordul Stației Spațiale Internaționale au fost ”în mare măsură izolați” de tensiunile legate de invazia Ucrainei de către Rusia, potrivit experților familiarizați cu funcționarea stației, scrie Daily Mail.
Directorul general al Roscosmos, Dmitri Rogozin, a postat un mesaj lung pe Twitter, plângându-se de amenințările președintelui Joe Biden cu sancțiuni împotriva țării, inclusiv unele care ar degrada industria aerospațială și spațială a Rusiei.
”Dacă blocați cooperarea cu noi, cine va salva Stația Spațială Internațională (ISS) dintr-o deorbită necontrolată și va cădea în Statele Unite sau… Europa?”, a scris el.
Rogozin a mai afirmat că cei care au planificat sancțiunile, cel mai probabil referindu-se la Biden, suferă de boala Alzheimer și i-a îndemnat pe consilieri să verifice acest lucru, pentru a ”preveni ca sancțiunile să le cadă în cap”.
Navele spațiale rusești de marfă gestionează propulsia pe stație și o mențin pe orbită la 253 de mile deasupra Pământului – fără ajustări regulate, ar cădea înapoi pe Pământ și, fără control, ar putea ateriza oriunde pe planetă, inclusiv în zonele populate.
NASA a confirmat că va continua să lucreze cu toți partenerii, inclusiv cu Roscosmos, pentru funcționarea în siguranță a stației, ceea ce l-a determinat pe Rogozin să spună că Rusia va revizui cu atenție sancțiunile înainte de a da un răspuns detaliat.