Cum s-a scufundat vasul Struma în Marea Neagră

La 80 de ani de la scufundarea navei Struma în Marea Neagră, adică ultimul vas cu emigranţi evrei care a plecat din Portul Constanţa, ambasadorul Israelului la București, E.S. David Saranga, a participat la evenimentul de comemorare a acestora, organizat de Ambasada Israelului, cu sprijinul Forțelor Navale Române, și desfășurat în portul Constanța.

Au mai fost de față șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, directorul general al CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, Florin Goidea, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa și președintele comunităţii evreieşti din Constanţa, Sorin Lucian Ionescu.

În cadrul ceremoniei, ambasadorul Israelului în România, E. S. David Saranga, și şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral Mihai Panait, au ieșit în larg cu remorcherul Voinicul. Ei au aruncat, ca un omagiu, coroane de flori în mare. Momentul a fost însoțit de salve de armă și de intonarea Imnului Eroilor.

În prezența tuturor oficialităților a avut loc și dezvelirea unei plăci comemorative. Tragedia produsă pe 24 februarie 1942, a fost una de proporții, pentru că din 770 de refugiați evrei români, veniți din toată țara ca să-și salveze viața, dintre care 100 erau copii, a scăpat un singur tânăr de 19 ani, numit David Stoliar.

El, supraviețuitorul acelei teribile întâmplări, a trăit până în 2014. Struma a fost ultimul vas cu emigranți români evrei care a părăsit portul Constanța în anul 1941, cu destinația Istanbul. Aici pasagerii urmau să primească vize pentru a merge mai departe, în Palestina. Câteva zile mai târziu, la data de 16 decembrie 1941, după niște peripeții parcă prevestitoare a ceea ce avea să urmeze, Struma a ancorat în micul port turcesc Buyukdere, la 3 mile Nord de Bosfor.

Pasagerilor nu li s-a permis să coboare de la bordul navei, iar Struma a fost pusă în carantină, pe o perioadă care s-a prelungit la 9 săptămâni. În seara zilei de 23 februarie 1942, autoritățile portuare au dispus trimiterea vasului înapoi, în Marea Neagră, pentru a reveni în România. Pe 24 februarie 1942, nava a fost torpilată de un submarin sovietic SC-213, și s-a scufundat.

Și, păstrând proporțiile, Struma a fost un fel de Titanic. La fel au plutit lemne pe apă, la fel s-au prins oamenii care au supraviețuit de ce-au putut, crezând că se salvează. Vaporul Struma era aproape o epavă, având 40 de ani vechime și aparţinea armatorului grec Jean Pandelis. Înainte transportase vite și lână și se numise Makedonia. Când a plecat încărcat cu atâția oameni, deși nu avea voia să transporte decât 150, vasul nu avea medic la bord şi nici ofiţer radiotelegrafist.

Condiţiile de călătorie erau infernale, nu existau cabine, nici toalete, și nici surse de căldură, deși era iarnă și temperaturi de -13 grade Celsius. Cei care au murit atunci, dorind să înceapă o viață nouă în Palestina, erau avocaţi, medici, economişti, oameni de afaceri, ingineri, studenţi, elevi.

Și, după întreaga lor poveste, prezentată acum de noi, doar pe scurt, s-ar putea face un film de succes. Sigur că vorbim despre o crimă făcută de sovietici. Dar și despre multe, foarte multe nereguli, starea precară a vasului fiind una dintre ele. Până atunci, până se realizează filmul, să ne amintim de cei 770 de refugiați evrei care au murit în apele Mării Negre.