Mastercard blochează o serie de operațiuni financiare pentru a respecta sancțiunile internaționale impuse Rusiei
Compania multinaţională de servicii financiare Mastercard a blocat o serie de instituţii din reţeaua sa de plăţi pentru a respecta sancţiunile internaţionale impuse Rusiei după invazia în Ucraina, relatează agenţia EFE.
Firma, cu sediul la New York, menţionează într-un comunicat că va continua „să lucreze cu reglementatorii în următoarele zile pentru a-şi îndeplini în totalitate obligaţiile” privind aceste sancţiuni, pe măsură ce evoluează.
„Dată fiind urgenţa care apare, lucrăm, de asemenea, cu partenerii noştri pentru a direcţiona finanţarea şi ajutorul umanitar acolo unde poate avea cel mai mare impact”, subliniază, în comunicat, Michael Miebach, CEO Mastercard.
Astfel, el a anunţat că va fi alocată o sumă de două milioane de dolari pentru ONG-uri precum Crucea Roşie sau Save the Children şi un fond de asistenţă pentru angajaţi, pentru ajutoare umanitare.
„Invazia militară rusă în Ucraina din ultima săptămână a fost devastatoare pentru poporul ucrainean. Gândurile noastre sunt în continuare la cei afectaţi”, a subliniat Miebach.
De asemenea, acesta a explicat că se vor depune eforturi pentru garantarea securităţii ecosistemului de plăţi globale şi a propriei reţele.
„Echipele noastre de Cibersecurity şi Inteligenţă şi Securitate Corporativă lucrează cu guvernele şi partenerii din toată lumea pentru a garanta stabilitatea, integritatea şi rezistenţa sistemelor noastre, care funcţionează normal”, a adăugat oficialul Mastercard.