Fostul tenismen Serghei Stahovski luptă în războiul cu Rusia: Sper doar să-mi revăd soția și să îi cer iertare

Publicat: 02 mart. 2022, 12:17, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
Fostul tenismen Serghei Stahovski luptă în războiul cu Rusia: Sper doar să-mi revăd soția și să îi cer iertare

Fostul jucător de tenis Serghei Stahovski a decis să se înroleze în armată şi să lupte alături de conaţionalii ucraineni în războiul cu Rusia. El a declarat, pentru cotidianul L’Equipe, că toată lumea a încercat să-l oprească, iar acum speranţa sa este că se va putea întoarce la soţie, să-i ceară iertare.

După o călătorie lungă de zeci de ore, tenismenul a ajuns, nu fără dificultate, în capitala Ucrainei, la Kiev. „Oamenii se feresc de posibilele grupuri mici de asalt ruseşti, aşa că se uită la tine cu multă suspiciune când încerci să treci. Ni s-a pus un pistol la cap de mai multe ori”.

El se consideră patriot şi spune că s-a simţit obligat să-şi ajute poporul. „Am simţit că trebuia să fac asta. Nu fără unele regrete şi îngrijorări. Toată lumea a încercat să mă oprească. Sper doar să-mi revăd soţia şi să-i cer iertare”, a spus el.

Dotat cu veste antiglonţ pe care i le-au pus la dispoziţie cunoscuţii, tânărul de 36 de ani participă la efortul colectiv de la faţa locului. „Primeşti o armă şi aştepţi ordine. Încărcăm şi descarcăm. Sper că nu trebuie să mai fac nimic”.

Dacă nu este pe front, Stahovski rămânea în permanentă stare de alertă. „De îndată ce se vor opri sirenele, ne vom ascunde în subsol. Aseară s-a întâmplat de trei ori. Sirene sau nu, am dormit foarte puţin în ultimele trei zile”.

Jucătorul s-a confruntat deja cu ororile războiului şi le povesteşte:

„Azi (n.r. – marţi) a fost un singur bombardament la Kiev. Au încercat să distrugă turnul televiziunii. Nu au avut succes, dar au ucis cinci civili. Este o nebunie completă şi trebuie să se oprească. Dar Ucraina singură nu poate face asta. Avem nevoie de lume”.

Fără frică de moarte, Stahovski încheie încercând să relativizeze, chiar să filosofeze. „Încerc să nu mă gândesc la moarte. Putem muri cu toţii din mai multe motive, nimeni nu ştie când se va întâmpla, aşa că de ce să mă deranjez gândindu-mă la ce este mai rău”, a declarat el pentru L’Equipe..