Război în Ucraina. Rubla se prăbușește, după retrogradarea ratingului cu șase trepte la “junk”
Rubla a atins, joi, un nivel record faţă de dolar şi euro, după ce agenţiile de evaluare financiară Fitch şi Moody’s au retrogradat cu şase trepte ratingul Rusiei, la categoria „junk” (nerecomandat pentru investiţii). Acestea consideră că sancţiunile occidentale măresc incertitudinile privind capacitatea ţării de a-şi rambursa datoriile şi slăbesc economia, transmite Reuters.
Joi dimineaţa, moneda Rusiei a coborât până la un curs de 117,50 ruble pentru un dolar şi 124,10 ruble pentru un euro, depreciindu-se cu peste 10% faţă de dolar şi cu peste 7% faţă de euro.
Pieţele financiare din Rusia au cunoscut cu turbulenţe semnificative, după invazia forţelor militare ruse în Ucraina, de altfel, și cel mai mare atac al unui stat împotriva altuia de după cel de Al Doilea Război Mondial.
Începând cu data de 24 februarie, când rușii au intrat în Ucraina, rubla s-a depreciat cu aproape 30% faţă de dolar, iar analiştii cred că în viitor cursul de schimb va rămâne extrem de volatil.Pentru a sprijini moneda locală, Guvernul a ordonat exportatorilor ruşi să convertească în ruble 80% din veniturile lor în valută.
Cât despre tranzacţiile la Bursa de la Moscova, acestea au rămas în mare parte închise joi, a patra zi de restricţii ordonată de Banca Centrală a Rusiei.
Miercuri, furnizorii de indici FTSE Russell şi MSCI au anunţat că vor elimina acţiunile ruseşti din toţi indicii lor, în condițiile în care Rusia are o pondere de 3,24% în indicele pieţelor emergente MSCI.