Cooperativa gospodarilor din Buzău: Lanțul scurt este salvarea în vreme de criză. Vedeți ce se întâmplă în Ucraina

Publicat: 05 mart. 2022, 08:00, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Cooperativa gospodarilor din Buzău:  Lanțul scurt este salvarea în vreme de criză. Vedeți ce se întâmplă în Ucraina

Conflictul din Ucraina a arătat încă o dată cât de dependente sunt rețelele de retail internaționale de importurile de alimente, pentru că o simplă sincopă în aprovizionare poate avea efecte în lanț. De altfel, s-a văzut și în pandemie, inclusiv în România, când nu o dată s-a întâmplat ca rafturile magazinelor să fie goale și încă chiar în cazul produsele de bază.

Pentru România, o soluție la situațiile de criză și nu numai ar putea să fie cele patru milioane de gospodării țărănești, capabile să asigure aprovizionarea pentru o țară întreagă din producția proprie, susține Dan Ivașcu, preşedintele Cooperativei Agricole Unirea Gospodarilor Mihăileşti din județul Buzău, care numără peste 100 de membri în mai multe județe. Aceștia sunt prezenți în sectoare diverse de activitate, de la producția de fructe și legume, miere, cereale, zootehnie și până la procesare.

În cazul lor, pandemia a fost un bun exercițiu care a demonstrat încă o dată că lanțul scurt de aprovizionare constituie o soluție pentru România în vremurile dificile, dar și o oportunitate bună de afaceri.

„Din fericire, crizele de orice fel pe noi nu ne afectează, dimpotrivă, ne cresc vânzările. În starea de urgență,  în pandemie, ne-au crescut vânzările de trei ori, pentru că lanțul lung de aprovizionare a fost întrerupt. Să ne amintim de rafturile goale din hipermarketuri, de panica foarte mare din rândul populației care și-a făcut stocuri, s-au golit magazinele, pentru că nu au mai fost aprovizionate la timp și au rămas cu această lipsă de produse alimentare pe care noi am venit și am suplinit-o pe lanțul scurt de aprovizionare”, a declarat pentru Puterea Dan Ivașcu.

Cea mai recentă dovadă este ceea ce se întâmplă, acum, în Ucraina, unde lipsa alimentelor din magazine se face tot mai mult simțită.  

“Ați văzut ce se întâmplă în Ucraina cu această rețea de supermarketuri, oare de ce? Pentru că nimeni nu mai poate sau nu mai riscă să vină din Italia, Polonia sau Germania să aprovizioneze magazinele, deoarece este război. Dar dacă aveau acest lanț scurt de aprovizionare în interior, alta era situația. Țăranii oricum sunt acolo, ei lucează, fac în fiecare zi agricultură, n-au ce să facă, trebuie să îngrijească pământul, să aibă grijă de păsări și animale”, a precizat Dan Ivașcu.

Cine promovează consumul de produse românești

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, i-a îndemnat de nenumărate ori pe români să consume produse româneşti, iar pe fermieri să producă mai mult pentru piaţa internă, astfel încât lanţul scurt dintre fermieri, producători şi consumatori să devină cât mai eficient.

Ministrul a promis mai multe programe de sprijin a producției locale, în special pentru acele produse la care se importă foarte mult, cum ar fi de exemplu, legumele.

„Ţinând cont de factorii de risc prezenţi în agricultură şi de tot ceea ce se întâmplă la nivel european şi chiar global, legumicultorii au nevoie de un sprijin concret pe care l-am prevăzut în actul normativ. Am pornit toate programele MADR de la analiza indicatorilor de rezultat, de la modul în care noi ne situăm în balanţa comercială, plecând de la producţie şi asigurarea consumului din resurse proprii naţionale raportat la ceea ce înseamnă importuri. Încurajez cetăţenii români să consume produse româneşti şi fermierii să producă mai mult pentru piaţa internă, astfel încât lanţul scurt dintre fermieri, producători şi consumatori să fie unul cât mai eficient ”, declara recent ministrul Adrian Chesnoiu.