Britanicii, avertizați să nu lupte împotriva Rusiei. “Este atât ilegal, cât şi nefolositor”

Publicat: 06 mart. 2022, 16:01, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Britanicii, avertizați să nu lupte împotriva Rusiei. “Este atât ilegal, cât şi nefolositor”

Şeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie, amiralul Sir Tony Radakin, le atrage atenția britanicilor să nu se îndrepte spre Ucraina pentru a lupta împotriva Rusiei, în totală contradicție cu şefa diplomaţiei Liz Truss, care şi-a exprimat sprijinul pentru cei care se alătură luptei, relatează PA Media/dpa, potrivit Agerpres.

“Am fost foarte clari că este atât ilegal, cât şi nefolositor pentru militarii britanici şi pentru populaţia britanică să înceapă să se îndrepte spre Ucraina în acest sens”, a declarat amiralul Sir Tony Radakin pentru emisiunea Sunday Morning de la BBC.

Săptămâna trecută, Truss a declarat că va sprijini “absolut” pe oricine doreşte să lupte, în condiţiile în care mai mulţi britanici au dorit să ajute Ucraina să se apere împotriva invaziei lui Vladimir Putin.

De asemenea, premierul Boris Johnson, dar şi alţi câţiva colegi de cabinet au avertizat britanicii să nu călătorească în Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat formarea unei “legiuni internaţionale” pentru a-şi apăra ţara, făcând apel la voluntari străini să lupte împotriva trupelor ruseşti.