Bugetul Capitalei pentru 2022 a fost votat. Principalele investiții și cheltuieli
Bugetul Primăriei Generale a Municipiului București a fost votat, luni, unanimitatea fiind oferită de consilierii USR, PNL și PMP.
Veniturile prognozate sunt de 5,74 miliarde de lei, cu 600 de milioane de lei mai mari față de cele realizate în 2021, raportate în execuție. Subvențiile la transport și termie vor înghiți cea mai mare parte, respectiv 2 miliarde de lei, adică o treime din tot bugetul.
„E adevărat, mi-aș fi dorit și ne-am fi dorit un buget mai mare, mai cuprinzător, din care să putem finanța mai multe dintre proiectele necesare Bucureștiului. Cu toate acestea, bugetul pe 2022, așa cum e el, ne permite să continuăm câteva proiecte de infrastructură (printre ele Prelungirea Ghencea, modernizarea rețelei de termoficare), să reparăm trotuare și să refacem marcajele rutiere, să continuăm să subvenționăm materialele sanitare ale spitalelor, să plătim subvențiile pentru transport public și termoficare la un nivel similar cu cel din 2021 și să achităm în continuare o serie de datorii rămase din perioada 2016-2020”, a transmis Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.
Planurile de investiții ale Primăriei București pe 2022 iau în calcul 10 miliarde de lei, bani obținuți din credite de angajament și credite bugetare, de la bugetul local și externe. Sunt vizate continuarea unor lucrări/achiziții începute în anii trecuți dar vor fi bugetate și proiecte noi. Cei mai mulți bani ar urma să ajungă în modernizarea rețelei termice, de gestionare a deșeurilor, modernizarea străzilor și a rețetei de transport în comun.